luni, 22 decembrie 2008

duminică, 21 decembrie 2008

Amintiri...


Când vom şti oare ce s-a întâmplat atunci cu adevărat? Pentru ce au murit? De ce? Nu mai încape nicio îndoială că lucrurile nu au evoluat în direcţia pe care o speram. Visurile românilor nu s-au realizat aşa cum am fi dorit. În timpul evenimentelor petrecute la Timişoara în rest, în ţară nu vorbea nimeni nimic. Oamenii de rând habar n-aveau ce se întâmplase. Numai dpă ce s-a anunţat, miliţienilor le-a fost frică de alţi potenţiali revoluţionari. Oameni de la diverse interprinderi au fost duşi să păzească clădirile miliţiilor din oraşe mai mici. În Bucureşti a fost haos... apoi a murit şi Ceauşescu... iar acum mă întreb: ce destin poate avea ţara noastră având în vedere faptul că suntem singurii care ne-am împuşcat dictatorul, tocmai în ziua de Crăciun. Apoi mai sunt unii care spun că n-ar fi murit. Ce contează? Am fost lăsaţi pe mâna ecşilor comunişti; ca ciuperca otrăvitoare după ploaie a apărut FSN. Ne-am trezit "oarecum" democraţi. Habar n-aveam cu ce se mănâncă asta. Libertate de exprimare? Care au zis că Iliescu, Roman şi alţii erau alungaţi din universităţi, scoşi pe uşa din dos, că studenţii voiau să schimbe ceva... cărţi importante erau vândute cu zecile celor ce făceau "legea" pentru ca omul de rând, studentul de rând să nu mai ajungă să le cumpere... voturi arse... toate astea petrecute în noua "democraţie", până prin '95. Acum se întâmplă altele. Dar să nu le uitaţi...

miercuri, 17 decembrie 2008

Râul Libertăţii

Odată, demult, a fost descoperit un ţinut unde libertatea curgea ca un râu limpede şi răcoritor. Şuvoaiele minunate se întindeau în locuri unde curenţii râului erau mai slabi. Mulţi oameni vroiau să locuiască în acest nou ţinut pentru a se împrospăta; ştiau că puterea Libertăţii era mare, că le vor reînnoi speranţa şi că îi vor umple de energie, aşa că au venit, grăbindu-se să intre în apa râului. Ei spuneau: „iată măreţia ţinutului cât timp va curge şuvoiul puternic şi limpede oamenii vor fi plini de lumină şi de speranţă, viaţa va fi viguroasă şi abundentă”. Dar dacă această apă va înceta să curgă sau dacă va deveni tulbure totul are să decadă şi să moară.
Noul tărâm prospera. Oamenii au curăţat pământul şi au construit oraşe mari. Invenţii remarcabile şi noi idei au apărut, aducând bogăţie în ţinutul Libertăţii. Oamenii au devenit fericiţi că puteau trăi într-un ţinut atît de măreţ. Au început să se mândrească: „ce bine au construit şi cultivat pământul mâinile noastre”. Mândria lor a crescut tot mai mare şi mai mare. Nu ştiau că prea multă mândrie ar putea să îi orbească. Nu ştiau că prea multă mândrie ar putea să îi facă aroganţi, idioţi. Şi asta s-a întâmplat pentru că au vrut să conducă râul. Nu i-au lăsat pe cei care nu arătau familiar sau pe cei care vorbeau diferit să ajungă la râu, având falsa credinţă că străinii nu îl meritau, uitând că până acum puţin timp şi ei erau străini.
Când noi idei au fost propuse de unii, ceilalţi au început să îi ridiculizeze pentru că acum se temeau să schimbe vechea gândire. Cănd unii dintre ei au apărut şă au început să ia mai mult decât meritau, oamenii nu i-au împiedicat, în schimb au început să facă la fel. În loc de a-i ajuta pe cei care erau bolnavi şi slabi, au început să îi certe şi să îi critice pentru neputinţa lor. Când un înţelept s-a ridicat şi a spus: „priviţi, apele sunt tulburi”, ei nu au putut să vadă pentru că mândria îi orbise. Când acesta a încercat din nou să îi facă să vadă, l-au redus la tăcere deoarece viziunea lui i-a înfuriat. Cum de puteau să se comporte diferit acum? Ei iubiseră râul imediat ce l-au văzut, proaspăt şi limpede şi nu suportau să îl vadă decăzut. Copiii, neorbiţi încă de bătrâni au văzut apa şi ei au început să se plângă. Dar părinţii lor i-au numit nerecunoscători şi i-au pedepsit. Şi chiar dacă râul devenea tot mai mic şi plin de noroi, liderii spuneau că de fapt e puternic şi limpede şi că apa trebuie trimisă într-un ţinut arid. Oamenii i-au crezut şi au lăsat ca apa să fie luată şi dusă altundeva.
Oamenii, văzându-şi speranţele murind şi energia lor pierzându-se, în final au privit râul. Au văzut că era murdar şi că nu mai curgea. Disperarea puse stăpânire pe ţinut. Toţi au devenit confuzi, nu ştiau ce să facă. În întunecimea acelui moment au auzit multe voci. Unele spuneau: „râul este inutil, are o eficienţă mică. Prea multă libertate cauzează nesupunere. Oamenii nu sunt pregătiţi pentru Râul Libertăţii... poate mai târziu. Vom opri râul şi îi vom da drumul iar.” Dar alte voci spuneau: „lăsaţi-ne să muncim pentru ca apele să fie reci şi să curgă din nou. Râul a devenit tulbure din cauza prostiei noastre. Poate deveni din nou limpede datorită înţelepciunii. A stagnat din cauza neglijenţei, dar poate reveni datorită atenţiei noastre”.
Oamenii, ascultând au spus: „viaţa sau moartea Râului Libertăţii... e în mâinile noastre”

(O parabolă citită de Orson Wells)


joi, 4 decembrie 2008

Un războinic al luminii ştie că anumite momente se repetă.
Deseori se vede pus în faţa aceloraşi probleme şi situaţii pe care le mai înfruntase; se simte atunci deprimat, gândindu-se că e incapabil să progreseze în viaţă, de vreme ce momentele dificile revin.
“Am mai trecut prin asta”, îi reproşează el inimii sale.
“Într-adevăr, ai mai trecut prin asta”, îi răspunde inima. “Dar n-ai trecut niciodată dincolo de asta.”
Războinicul înţelege atunci că experienţele repetate au un singur scop: să-l înveţe ceea ce nu vrea să înveţe.
***
Războinicii luminii îşi păstrează totdeauna strălucirea privirii.
Sunt în lume, fac parte din viaţa altor inşi şi au pornit la drum fără desagi şi fără sandale. Adesea sunt laşi. Nu acţionează totdeauna corect.
Suferă pentru lucruri inutile, au comportări meschine şi cred uneori că sunt incapabili să se dezvolte. Deseori se cred nevrednici de orice binecuvântare sau minune.
Nu sunt totdeauna siguri de ceea ce fac aici. De multe ori au parte de nopţi albe, crezând că vieţile lor nu au sens.
Tocmai de aceea sunt războinici ai luminii. Pentru că greşesc. Pentru că se întreabă. Pentru că neîncetat caută o raţiune - cu siguranţă o vor găsi.
***
Războinicului luminii nu-i e frică să pară nebun.
Vorbeşte de unul singur cu glas tare. Cineva l-a învăţat că asta e metoda cea mai bună de a intra în legătură cu îngerii săi şi astfel cutează să stabilească contactul.
La început, observă cât e de greu. Crede că n-are nimic de spus, că o să tot înşire baliverne fără noimă. Chiar şi aşa, războinicul insistă. Toată ziua stă de vorbă cu inima sa. Spune lucruri care se bat cap în cap, toarnă la baliverne.
Într-o bună zi, îşi observă o schimbare în voce. Şi înţelege că e pe cale să creeze un canal pentru o înţelepciune superioară.
Războinicul pare nebun, dar asta e doar o deghizare.Pentru războinic nu există dragoste imposibilă.
El nu se lasă intimidat de tăcere, de indiferenţă sau de respingere. Ştie că - în spatele măştii de gheaţă pe care o folosesc oamenii - există o inimă de foc.
De aceea războinicul riscă mai mult decât ceilalţi. Caută neîncetat dragostea cuiva - chiar dacă asta ar însemna să audă de multe ori cuvântul nu, să se întoarcă acasă învins, să se simtă respins în trup şi suflet.
Un războinic nu se lasă pradă fricii când caută ceea ce îi e necesar. Fără dragoste, el nu e nimica.
Paulo Coelho, Manualul Războinicului Luminii

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Trei poveşti sufite

Pe malul mării trăia odată un băiat care iubea pescăruşii.
În fiecare dimineaţă el se ducea pe plajă pentru a se bucura alături de ei: şi păsările zburau cu sutele în juru-i.
Într-o zi, tatăl băiatului îi spuse: „Am auzit că te joci cu pescăruşii – adu-mi şi mie câţiva.”
A doua zi, când băiatul s-a dus pe plajă, pescăruţii dansau deasupra lui, dar nici măcar unul nu mai cobora.Unui om i se oferiră nişte bani, dar el spuse: „Nu-mi sunt necesari pentru că am deja această monedă.”
„Şi cât timp crezi că-ţi va ajunge?” – întrebă interlocutorul. „Nu înseamnă nimic.”
El îi răspunse: „Garantează-mi că voi trăi mai mult decât îmi va ajunge acest bănuţ şi îţi voi accepta oferta.”

Un bărbat despre care se credea că a murit era pregătit pentru înmormântare, când, în toiul pregătirilor, reînvie şi se ridică în picioare dar, fiind atât de şocat de cele văzute, leşină. Oamenii l-au pus înapoi în coşciug şi procesiunea funerară porni înapoi spre cimitir.
Imediat ce au ajuns la mormânt, mortul îşi recăpătă cunoştinţa, deschise ochii şi ceru ajutorul.
- Nu este posibil să fi reînviat, strigară câţiva, pentru că moartea i-a fost confirmată de experţi mai mult decât competenţi.
- Dar sunt viu! Strigă bărbatul şi ceru ajutorul unui jurist, om de ştiinţă binecunoscut pentru imparţialitatea de care dădea dovadă.
- O clipă, spuse expertul, în vreme ce se întoarse şi începu să numere persoanele îndoliate. El continuă: cu toţii am auzit ce-a avut de zis presupusul decedat. Acum aş dori să aud şi opinia celor cincizeci de martori prezenţi aici. Care-i adevărul?
- Este mort! Strigară într-un glas martorii.
- Atunci îngropaţi-l, mai spuse expertul.
Şi îngropat a fost.

marți, 18 noiembrie 2008

Cugetări ale lui Brâncuşi

Priveam îndelung sculpturi de-ale altora prin muzee, de-ale tuturor acelora cu talente sigure – şi pe-ale mele. Ce mă supăra? Frumos sculptate, frumos dăltuite, frumos lustruite şi migălos şi bine redate toate detaliile: aproape nimic de zis! Da... dar nu erau vii! ... Parcă ar fi fost nişte fantome! ... Încremeniri... Eu doresc să dau mişcare şi viaţă, avânt şi bucurie curată. Mă supăra tot mai mult impresia de criptă şi funerar pe care mi-o dăruiau sculpturile acelea. Şi, încetul cu încetul, drumul meu s-a croit.Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să-i fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe. Nu-mi îngădui ca să le copiez... căci orice imitaţie a suprafeţelor naturale este fără de viaţă. Nu posed idei gata făcute. Îndepărtez toate formele accidentale. Transform accidentalul în aşa măsură, încât să devină identic cu o lege universală...mă aflu pe făgaşul căutărilor. Ne găsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci. Şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut...

Simplitatea nu este un scop în artă, însă ajungi la simplitate fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor. Simplitatea este în sine o complexitate – şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

joi, 13 noiembrie 2008

Inteligenţa


Dacă cineva vrea să devină lider, trebuie să facă un lucru – să-ţi distrugă cumva inteligenţa. Să te clatine din rădăcini, să te facă să-ţi fie frică. Trebuie să te facă să nu mai ai încredere în tine – asta e o condiţie indispensabilă. Dacă eşti inteligent, îţi rezolvi singur problemele. E destul ca să fii inteligent ca să-ţi rezolvi toate problemele. De fapt, orice probleme apar în viaţă, tu ai mai multă inteligenţă dcât probleme. Inteligenţa e o provizie, un dar al naturii. Dar există oameni ambiţioşi care vor să guverneze, să domine; există nebuni ambiţioşi – ei creează frica din tine. Frica e ca rugina, distruge toată inteligenţa. Dacă vrei să distrugi inteligenţa cuiva, mai întâi trbuie să creezi frica; creează iadul şi fă-i pe oameni să se teamă. Când oamenii se tem de iad, se duc şi se posternează în faţa preotului. Îl ascultă pe preot. Dacă nu-l ascultă pe preot, îi aşteaptă focul iadului – e firesc să le fie frică. Ei trebuie să se apere de focul iadului, şi pentru asta e nevoie de preot. Preotul devine indispensabil.
Trebuie creată teama şi trebuie creată lăcomia. Inteligenţa nu e lacomă. Te va mira să afli că un om inteligent nu e niciodată lacom. Lăcomia este caracteristica lipsei de inteligenţă, mărginirii. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine ai fii în stare să ataci viaţa, altfel de ce ai stoca? Devii avar, devii lacom pentru că nu ştii dacă mâine inteligenţa ta o să facă faţă vieţii sau nu. Cine ştie? N-ai înceredere în inteligenţa ta, aşa aduni în prostie, devii lacom.
Un om inteligent nu se teme, el nu e lacom.
Osho

luni, 27 octombrie 2008

Aici şi acum


Paradisul este aici, acum. Motivul pentru care nu eşti de acord cu asta poate fi pentru că nu eşti cu adevărat "aici" şi nici "acum".
Multe religii ne învaţă că după ce vom muri vom avea posibilitatea să ajungem într-un loc al fericirii şi bucuriei numit Paradis, asta doar dacă am fost suficient de buni în viaţa actuală. Dar dacă raiul acesta îl putem atinge acum, fiind încă în viaţă? Cum îl găsim, unde se află?
În viaţa noastră rareori avem experienţe înălţătoare. Trăim într-o societate plină de stress, anxietate şi nefericire. Dacă am putea să ne ridicăm nivelul de conştiinţă, doar puţin, am experimenta o cu totul altfel de viaţă, mai "uşoară", mai "cerească" şi cu mai multe împliniri. Mai mult, dacă vom continua să ne ridicăm nivelul şi mai mult, am avea astfel parte de trăiri cu adevărat înalte, aici, pe Pământ.
Credinţa că acest Paradis este altundeva, şi nu aici, este principalul motiv pentru care nu-l putem experimenta chiar acum.
Căutând ceva mai bun, în altă parte, înseamnă că nu "prindem" întregul potenţial al vieţii, aşa cum este ea. În loc de asta, punem la lucru mintea care caută, analizează, compară şi evaluează. Mintea adoră astfel de "preocupări", pentru că se simte importantă. Trebuie să nu uitam că mintea este doar un instrument pe care îl folosim. Noi nu suntem mintea.
Mentalul, prin acţiunile sale de filtrare, ne îndepărtează de experienţa totală, directă, nemijlocită cu viaţa. Mentalul interpretează experienţa prin comparaţie cu altele similare stocate în memorie. Dar această interpretare nu este deloc acelaşi lucru cu experienţa adevărată. Este doar o oglindire. Se poate spune că este un miraj, o amăgire. Ca şi cum încercăm să descriem cum este gustul dulce, fără însă a-l experimenta cu adevărat vreodată.
Activitatea neîntreruptă a minţii este un rezultat al evitării celor mai profunde trăiri şi experienţe de viaţă. Trăim într-o societate care încurajează suprimarea emoţiilor şi deconectarea noastră de la firescul vieţii. În compensaţie, mentalul este tot timpul "în priză". Se pare că este o nevoie disperată de echilibru între minte şi inimă (sentimente).
Cu cât trăim mai mult pe seama minţii, cu atât mai mult ne depărtăm de adevărata şi fireasca experienţă a vieţii. Pierdem legătura cu realitatea. Trăim în adevărate lumi mentale create şi întreţinute de prejudecăţi acceptate. Restul experienţelor, mai ales cele firesti, naturale, nu-şi găsesc un rost în "lumea" noastră, şi dau naştere la gânduri care sunt bazate pe interpretări, prejudecăţi, şi alte scenarii iluzorii. Lumea actuala este o iluzie. Credem că trăim, dar, de fapt, nu o facem aproape deloc. Ca şi cum am fi deja morţi.
Ne cheltuim uriaşe energii şi foarte mult timp (aproape tot) într-o mare de emoţii generate de minte, consumate în drame născute din gânduri care nu reflectă realitatea, şi nici experienţa propriu-zisă. Toate acestea formează o perdea de fum care acoperă adevăratele experienţe de viaţă. Cu cât această perdea de fum este mai deasă, cu atât suntem mai rupţi de frumuseţea şi minunea continuă la care am putea avea acces fiecare dintre noi în orice moment.Paradisul este aici şi acum. Noi însă nu suntem, nici aici şi nici acum. Ratăm experienţa a ceea ce se întâmplă în mod real aici şi acum, pentru că aşteptăm altceva. Mereu altceva. Atitudinea noastră de a respinge realul ne îndepărtează automat de viaţă. Respingem adevărata experienţă declarand-o invalida, imposibila, ignorand-o. Ne facem că nu există, pentru a avea un motiv de a căuta mereu altceva. Şi nu găsim decât mereu aceeaşi suferinţă, angoasă, lipsă de real. Respingerea vieţii creează durere. Aceasta este cauza reală a suferinţei.
Experienţa totală a momentului prezent poate fi trăita doar de cel care trăieste viu acest moment prezent. A fi total prezent înseamnă a fi complet conştient şi detaşat de toate gîndurile care iau naştere în mintea noastră chiar în acest moment, de toate emoţiile şi senzaţiile corpului nostru. În fiecare moment.
Dar câţi dintre noi putem spune sincer că facem asta? Adevărul este că preferăm să cheltuim timp şi energie pentru a ne rupe de sentimentele noastre şi a evita să plonjăm în adâncul experienţei care ne este la îndemână chiar în acest moment. Ne focalizăm atenţia mereu pe chestiunile exterioare nouă. Preferăm să ne gândim la "problemele" noastre şi la rezolvările necesare (care nici măcar nu se desfăşoară în acest moment (ca proces), ele fiind mai degrabă aşteptare, o proiecţie în viitor, uitând de prezent).
Ne menţinem extrem de ocupaţi aşa încât să avem un motiv pentru a ignora ceea ce se petrece cu adevărat în noi. Majoritatea dintre noi ne sedăm corpul şi-l secăm de energie prin toate mijloacele posibile: risipă de gânduri, de argumentaţie inutilă, de gesturi şi de sex haotic. Cu cât mai multă risipă, cu atât mai bine. Ne simţim mai epuizaţi şi avem un motiv pentru a ignora adevărul (doar trebuie să ne odihnim, nu?). Ne batem joc de resursele corpului nostru printr-o alimentaţie uluitor de falsă. Grăsimi, zahăr, cafea, alcool, tutun... care nu fac decât să biciuiască senzorial corpul pentru a-l secătui de energie.
Evitam sistematic să fim cu noi înşine pierzându-ne timpul în discuţii (majoritatea inutile) despre chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevărata experienţă din acest moment. Ne servesc doar ca motiv de distracţie, de distragere a atenţiei de la o relaţie adevărata cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Ce se ascunde în spatele freneticei noastre căutări a mereu altceva?
Mereu fugim de ceea ce se află cu adevărat în noi. Ne este teamă de ceea ce s-ar întâmpla daca am dezvălui cele mai intime sentimente ale noastre. Furia din noi ar ieşi la suprafaţă şi am fi văzuţi ca un pericol. Fricile noastre ne-ar transforma în fiinţe slabe, patetice. Ne temem să nu devenim vulnerabili dacă ne expunem goliciunea sufletului, singurătatea şi confuzia în care ne aflăm. Nu ştim nici cine suntem, nici încotro mergem. Credem că mintea gânditoare este salvatorul nostru, dar am descoperit că a devenit o cuşcă ce ne ţine prizonieri.
Toate fricile noastre, până la proba experienţei, nu sunt decât imaginaţie. Atât de puternică este această iluzie, încât în fiecare zi întâlnesc oameni care folosesc astfel de proiecţii mentale pentru a se convinge singuri să rămână în suferinţă, şi sperând că mintea îi va putea salva. Mai degrabă continuă să-şi îndure singuri supliciul auto-impus, decât să privească adevărul în faţă.
Cu toate astea, putem face din această suferinţă un motiv în plus pentru a ne îndrepta spre adevăr, pentru a cunoaşte adevăratul "eu" care este în fiecare dintre noi. Libertatea se află exact în direcţia opusă celei oferită de frică. Ieşirea din starea de contracţie în care ne aflăm se face prin acceptarea, validarea şi deschiderea sinceră către fiecare experienţă, aşa cum este ea. Pe măsură ce începem să permitem adevăratelor noastre sentimente să iasă la suprafaţă, învăţăm să le privim exact aşa cum sunt, fără prejudecăţi, fără imaginări inutile. Învăţăm să simţim adevărul.Una dintre ideile cel mai bine "vândute" în societatea noastră este aceea de a aştepta mai-binele. Toată lumea pare să fie atât de încântată de această idee, încât parcă suntem cu toţii într-o transă, una de consens. În această transă auto-impusă şi de care nu suntem conştienţi, ne petrecem întreaga viaţă. În timp ce adevăratele ocazii ale vieţii, moment de moment, trec pe lângă noi, pentru că suntem ca şi adormiţi.
Întrebarea este: cum începem să ne eliberăm din cuşca noastră de suferinţă? Mai întâi trebuie să recunoaştem că suntem în cuşcă, să o conştientizăm. Pentru mulţi dintre noi, suferinţa a devenit o parte din cotidian, din aşa-zisul "normal" al vieţii pe care nu-l punem la îndoială, nu-l suspectăm niciodată. Conştientizând situaţia reală în care ne aflăm, putem să găsim o cale de ieşire.
Apoi, trebuie să ne oprim. STOP. Să nu mai fugim de responsabilităţi, să nu mai alergăm după "soluţii" miraculoase la problemele noastre, să nu mai căutam nici-o altă cale de ieşire din cercul vicios în care ne învârtim, şi să alegem singura cale adevărată şi rapidă - momentul prezent. Chiar acum. Opreşte-te, şi fii. Respiră adânc, începe să simţi că eşti mult mai mult decât ţi-ai putea imagina vreodată că poţi fi, chiar în acest moment. Da, chiar acum, când citeşti aceste rânduri. Fii aşa cum eşti.
Şi când găseşti această stare, acest sentiment, observi că lucrurile încep să se mişte, încep să se aranjeze de la sine, aşa încât vei constata că apar diverse "coincidenţe" surprinzătoare, chiar în cele mai neînsemnate (aparent) situaţii. Vei afla că viaţa îţi vine în întâmpinare, pentru că tu ai făcut primul pas.
Perseverenţa în astfel de momente se dovedeşte valoroasă. Stările autentice extatice apar atunci când suntem perfect conştienţi şi mereu prezenţi în momentul "acum". O astfel de atitudine de "a fi" ne permite accesul la înalte stări de conştiinţă, complet nebănuite înainte. A încerca să descrii astfel de stări, folosind logica, procesele şi definiţiile mentale, este similar cu descrierea întregului ocean în cele mai mici amănunte, cu fiecare picătură a sa, la locul ei, fără a scăpa din vedere imaginea de ansamblu. Mentalul nu poate face faţă la o astfel de sarcină.
Atitudinea noastră faţă de viaţă determină modul în care o experimentăm. Majoritatea trecem prin viaţă precum gâsca prin apă. Refuzând apriori situaţiile care nu ne convin, plecăm de la premiza că viaţa ar trebui să fie altfel, că această viaţă nu este aşa cum ar trebui. Să vă spun o ştire de ultimă oră, mereu valabilă: viaţa este exact aşa cum ar trebui să fie. Noi trebuie să ne schimbăm astfel încât să conştientizăm acest lucru.
O atitudine de mulţumire, de linişte interioară, ne permite să "simţim" viaţa altfel decât până acum. Fiind mai atenţi la interiorul noastru, descoperim o vastitate nebănuită, vie. Haideţi să nu ne mai concentrăm pe critică şi resentimente, pentru că altfel atenţia noastră e ocupată cu ceea ce respingem şi vom atrage înspre noi exact ceea ce nu dorim.
Mulţumirea, pacea şi relaxarea ne îndreaptă atenţia spre acea parte din viaţă care ne umple de bucurie, de fericire, astfel creând condiţiile sigure pentru ca experienţele noastre să fie pozitive. Când ne focalizăm în momentul prezent, descoperim o nouă lume. O lume vie, care fusese acoperită de perdeaua de fum întreţinută de gândurile şi prejudecăţile noastre. Aşa că opreşte-te acum. Renunţă la toate "problemele" tale, şi descopera plenitudinea vieţii.
Descoperă că viaţa e frumoasă, că ai multe motive să fii mulţumit, că freamătul momentului te poartă pe culmi necunoscute, că binele începe să ia locul răului. Vei începe să realizezi că totul este aşa cum ar trebui să fie: perfect. Vei afla că fiecare moment prezent oferă ocazii valoroase şi minunate pentru experimentare, pentru a afla, în sfârşit, cine eşti şi unde mergi. Vei fi uimit că adevărata ta stare normală este una plină de iubire, de armonie, de viaţă. Chiar şi cei din jurul tău vor observa că se simt mai bine când eşti în preajmă.Viaţa noastră poate fi plină, vibrantă, armonioasă, frumoasă. Viaţa noastră este aici şi acum...
(după un eseu de Nicholas de Castella)

Articol preluat de pe Active Information Media

luni, 15 septembrie 2008

Carte: Arheologia Interzisă



În controversatul lor bestseler "Arheologia interzisă" Michael Cremo şi Richard L. Thompson au adus dovezi care arată că oamenii au existat pe pământ de sute de milioane de ani. Astfel de dovezi cu anomalii, a catalizat o investigaţie globală: dacă nu am evoluat din maimuţe, de unde am venit?
De-a lungul secolelor, cercetătorii au găsit oase şi artefacte dovedind că oamenii moderni au existat de milioane de ani. Ştiinţa instinaţionalizată a suprimat totuşi aceste fapte. Prejudecăţile bazate pe teoria ştiinţifică curentă acţionează ca un "filtru de cunoaştere" dându-ne despre preistorie o imagine care este în mare măsură incorectă. Din 1993, de când a fost publicată pentru prima oară Arheologia interzisă, a şocat lumea ştiinţifică cu masiva cantitate de dovezi în favoarea vechimii extreme a oamenilor. Această carte documentează sute de anomalii din consemnările arheologice care contrazic teoria prevalentă şi arată cum această cantitate masivă de dovezi a fost sistematic "filtrată" şi eliminată.
În 1979, cercetătorii de la Laetoli, Tanzania, sit din Africa de Est, au descoperit urme de picior în depozitele de cenuşă vulcanică de peste 3,6 milioane de ani vechime. Mary Leakey şi alţii au spus că urmele de picior erau cu neputinţă de distins de cele de picior ale fiinţelor umane moderne. Pentru aceşti oameni de ştiinţă aceasta însemna doar că strămoşii umani de acum 3,6 milioane de ani aveau un picior remarcabil de modern. Dar potrivit altor savanţi, precum antropologul R. H. Tuttle de la Universitatea din Chicago, oasele fosile ale australopitecinelor cunoscute de acum 3,6 milioane de ani arată că ele aveau picioare diferite de cele ale maimuţelor. Deci ele erau incompatibile cu urmele de la Laetoli. într-un articol din ediţia din martie 1990 al Natural History, Tuttle a mărturisit că "suntem lăsaţi oarecum cu un mister". Pare de aceea permisibil să fie luată în considerare o posibilitate pe care nici Tuttle, nici Leakey nu au menţionat-o - ca, creaturi cu corpuri umane moderne anatomic corespunzătoare picioarelor cu anatomie modernă să fi existat cu circa 3,6 milioane de ani în urmă în Africa de Est.
MICHAEL A. CREMO - O autoritate internaţională în anomalii arheologice despre care ţine prelegeri peste tot în lume. Un cercetător asociat al Institutului Bhaktivedanta, el s-a specializat în istoria şi filozofia ştiinţei. Este membru al Congresului Mondial Arheologic, al Asociaţiei Europene a Arheologilor, al Societăţii de Istoria Ştiinţei, şi al Asociaţiei de Filozofia Ştiinţei.
RICHARD L. THOMPSON, un membru fondator al Institutului Bakhtivedanta, şi-a luat licenţa în matematică de la Universitatea din Corneli. Este autorul unor cărţi ştiinţifice şi articole despre biologia evoluţionistă. în 1984 a iniţiat un intens efort de cercetare care a culminat cu publicarea Arheologiei interzise.

Descriere preluata de la Librăria EuSunt

joi, 11 septembrie 2008

Full Metal Jacket

Full metal jacket e un film extrem de actual, mai ales pentru că ieri, 11 Septembrie 2008 s-au împlinit 7 ani de la evenimentele de la WTC. Războiul din Irak şi tot ce s-a întâmplat de atunci încoace, modul în care americanii ŞI forţele străine care li s-au alăturat acţionează „menţinând pacea” e descris dinainte în capodopera lui Stanley Kubrick, film realizat în 1987.

Mai jos adaug o scenă din „Full Metal Jacket” în care „Animal Mother” le arată lui Joker şi lui Rafterman cum se omoară vietnamezi:

AM: Omoară câţiva vietnamezi! Hai, hai! .... Te-am nimerit, jigodie! ... Oricine mişcă e un CV (comunist vietnamez). Cine stă pe loc e un comunist vietnamez disciplinat. ... Ar trebui să scrieţi un articol despre mine.
J: De ce ar trebui sa scriem un articol despre tine?
AM: Pentru că sunt tare de tot! Pe bune! ... Am terminat 157 de vietnamezi şi 51 de bizoni. Am dovezi.
J: Erau şi femei şi copii?
AM: Câteodată.
J: Cum poţi omorî femei şi copii?
AM: Uşor. Nu fug prea repede. ... Războiul e iadul pe pământ.

vineri, 22 august 2008

Baze lunare


Un video foarte interesant: aglomeraţie in partea ascunsa a satelitului Pământului.

luni, 11 august 2008

„Imagini despre un război consmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?”


Sub titlul „Imagini despre un război consmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?” apărea în într-o ediţie a ziarului „Flacăra” de la sfârşitul anilor ’70 un articol extrem de interesant pe care l-am salvat, tăindu-l dintr-unul dintre ziarele întinse pe jos când am zugrăvit. Ediţia exactă nu o stiu pentru că am tăiat partea de jos unde scria.
Mai sus se văd imaginile din ziar pe care le-am scanat.
În continuare apare articolul în întregime.

„O expediţie şcolară descoperă o mare aşezare străveche

Imagini dintr-un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?





Ministerul Apărării Naţionale, Muzeul militar central Către Casa corpului didactic a municipiului Bucureşti, Aducem pe această cale mulţumirile noastre instructorului şi membrilor expediţiei „Burebista – 2050” (expediţie formată din elevii studioului de artă cinematografică al Casei corpului didactic a municipiului Bucureşti), pentru depistarea în cadrul acţiunii desfăşurate cu ocazia Festivalului Naţional „Cântarea României”, a unor vestigii materiale ale poporului nostru din epoca străveche şi veche a României pe care le-au donat Muzeului militar central. Pe itinerariul expediţiei, membrii au descoperit în judeţul Buzău o aşezare din epoca străveche şi veche. Pentru precizarea datării şi interpretarea probelor descoperite, în cursul anilor viitori vor fi efectuate cercetări arheologice amănunţite. Locţiitorul şefului Muzeului militar central, Eugen Crintea

– Sunteţi instructorul expediţiei „Burebista – 2050”, cum vă numiţi?
– Vasile Rudan.
– Tovarăşe Vasile Rudan, cum a ajuns expediţia pe care o conduceţi să descopere o întreagă aşezare umană necunoscută până acum, poate cea mai mare din câte cunoaşte istoria noastră? Vă mai menţineţi afirmaţia că este cea mai mare?
– Cred că este cea mai mare aşezare umană descoperită din puct de vedere al continuităţii vieţii omeneşti în acelaşi perimetru – din epoca pietrei cioplite până în mileniul 1 e.n.
– Cum se numeşte?
– Nu ştim. Nici un izvor scris n-o aminteşte. Zona însăşi este necunoscută. Atât cât cunoaştem noi ea nu este cartografiată. Nu există pe hartă.
– Dar izvoare nescrise există?
– Există o legendă. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat, cea mai bogată în informaţii este cea a lui moş Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateş, păcând vitele. „Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.” Cum orice legendă are un sâmbure de adevăr, am pornit-o dincolo de munte în căutarea fostei cetăţi.
– Prin urmare, acesta a fost începutul.
– Nu. Aşa am ajuns la locul cu pricina. Începutul, adică ideea expediţei. Datează de mai demult. Cu circa trei ani în urmă, în timp ce filmam în secţia de istorie veche a Muzeului de istorie pentru o emisiune de televiziune, unul dintre elevii colaboratori m-a întrebat dacă se inventase până atunci un aparat cu ajutorul căruia să poţi scruta adîncimile pământului şi să descoperi aşezări omeneşti străvechi. Ideea era intersantă şi a constituit începutul unor căutări din care ne-am ales cu satisfacţii dar şi cu destule insatisfacţii. (Apăruseră contestatari care ne acuzau că umblăm după potcoave de cai morţi.) Ceea ce mai târziu martorii oculari vor afirma „miracol”, „de necrezut” este în realitate o metodă fotocinematografică proprie de cercetare a terenului elaborată şi experimentată în laboratorul nostru. Ea constă în prelucrarea pe cale de laborator a informaţiei de culoare existentă în vegetaţia solului. În locul în care pământul ascunde zone demult locuite şi arse vegetaţia prezintă diferenţe de culoare, diferenţe ce pot fi observate cu mijloacele laboratorului. Am experimentat această metodă în mai multe locuri din ţară şi a dat rezultate. După ce-am aflat legenda bătrânului Dumitru Toader am instalat un astfel de laborator în munţii Buzăului.
– Cum adică?
– Noi, expediţia „Burebista – 2050”.
– Alcătuită din elevi şi pionieri.
– Din elevi şi pionieri membri ai colectivului de cercetare ai Studioului de artă cinematografică şi fotografică de pe lângă Casa corpului didactic al municipiului Bucureşti. Cu ei am început investigarea zonei legendare Luana. Am escaladat munţi şi dealuri, am cercetat depresiuni şi râpe, am coborât în prăpastii. Uneori, din cauza hăţişului de nepătruns am înaintat prin foc. Am filmat totul şi întorşi la Bucureşti am început prelucrarea de laborator a materialelor fotocinematografice şi să căutăm noi formule de tratare chimică a peliculelor color pentru evidenţierea acelor benzi galbene care dau informaţii asupra unor anomalii nenaturale existente în sol. Un detaliu mărit pe un diapozitiv şi prelucrat după o nouă formulă prezenta contururi (benzi galbene) ale unor aşezări umane gigant. Am confruntat detaliul de pe diapozitiv cu imaginile de pe pelicula filmată: aşezarea era situată pe un platou imens, mărginit de munţi şi de râpe adânci. A urmat organizarea asaltului propriu-zis: descoperirea pe viu a cetăţii. Echipa a fost întărită cu membrii ceva mai rezistenţi.
– Vă propun o paranteză. De ce aţi venit aşa târziu la noi? Am înţeles că datele pe care voiţi să le furnizaţi sunt inedite. Despre ele ştiu copiii, membrii expediţiei, Muzeul militar central şi cam atât.
– A trebuit să verificăm datele, să obţinem confirmarea unor specialişti, să asigurăm secretul informaţiei dacă ar fi fost necesar.
– Deci, aţi plecat spre Buzău.
– Da. Săpăturile de sondaj au durat peste o lună de zile. Fiecare zi cu rezultate neaşteptate preceda o zi cu rezultate incredibile.
– Concret, ce aţi descoperit?
– O aşezare umană necuoscută din epoca străveche, de proporţii gigant. Şanţul de apărare al cetăţii. Probe care atestă cea mai incredibilă continuitate de viaţă în unul şi acelaşi perimetru, începând din epoca pietrei cioplite şi continuând, fără întrerupere până în mileniul 1 e.n. Sub stratul corespunzător epocii pitrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.
– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit SUB stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?
– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate.
– Continuaţi.
– Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului a fost descoperită o scenă de luptă din domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spaţială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În faţa navei cosmice (stânga) este un arc întins, cu săgeata îndreptată spre vehicului spaţial. Probele arheologice rezultate din sondajele descoperite (unelte de silex, ceramică, segmente de tuburi etc.) au fost predate Muzeului militar central. Noutăţile arheologice descrise sunt filmate pe peliculă color 16 mm. Pe materialul filmat este redat şi perimetrul aşezării. După dimensiunile suprafeţei, abundenţa materialului arheologic, fantastica continuitate de locuire în timp şi perfecţiunea sistemului de apărare, aşezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor.
– Davă?
– Adică cetate, în limba dacilor. Ca o curiozitate: sondajele atestă că aşezarea a fost distrusă în mod instantaneu de un foc mistuitor – stratul de arsură (de o frumuseţe arheologică ieşită din comun) se întinde pe toată suprafaţa aşezării, prezentând dovezi că zona nu a fost devastată de un incendiu întâmplător, ci că aşezarea a fost distrusă şi incendiată cu o furie nemaiîntâlnită, pământul fiind ars pe o adâncime de circa o jumătate de metru şi în zona în care nu au existat construcţii sau arbori; se pare că năvălitorii au intenţionat să ardă până şi pământul pe care a fost aşezarea.
– Vreţi să aungeţi undeva, şi vă temeţi. Spuneţi. Munca dumneavoastră este una de descoperire, nu de cercetare şi interpretare. Vor fi destui, sperăm, cei care vor veni să emită ipoteze, să facă conexiuni, să continue cu mijloacele ştiinţei, ca să spun aşa profesioniste, ceea ce aţi început dumneavoastră. Munca pe care aţi încheiat-o vă dă dreptul să vorbiţi şi chiar să greşiţi. Dumneavoastră nu veniţi post-festum. Chiar aţi muncit pentru ca să fiţi acum aici.
– Voiam să vă spun că vehemenţa distrugerii dovedeşte că aşezarea avea şi o funcţie simbolică. Dispunea de o poziţie ideală, beneficia de o apărare naturală formidabilă care o făcea inexpugnabilă, oferea condiţii excelente pentru ca populaţia să se retragă în munţi în caz de înfrângere militară… ar putea fi vorba de una dintre capitalele lui Burebista.
– Tot ce ne-aţi sps până acum constituie împreună un obiectiv de cercetare pe care, aşa cum reiese din adresa Muzeului militar central, îl vor lua în primire încă din vara ce vine, specialiştii. Ei pot confirma sau nega unele detalii sau presupuneri. Aşezarea rămâne. Expediţia dumneavoastră va continua?
– Pentru vacanţa de vară din 1980 ne-am propus realizarea următoarelor obiective: Cercetarea platoului superior al aşezării descoperite (aşezarea este situată pe două platouri), Realizarea de sondaje într-o zonă situată la aproximativ 10 km de locul pe care este amplasată cetatea (avem indicii că şi acolo se află ceva). Căutarea „pietrelor lui Solomon” (un calendar dacic asemănător cu cel descoperit la Sarmizegetusa). Vom încerca să găsim o modalitate de a escalada „stâlpii tainiţei”, despre care Bazil Iorgulescu scria că sunt „stânci colosale de piatră ce se ridică în formă de coloană în mijlocul pădurii, inaccesibilă atât omului, cât şi animalelor, din care cauză neştiind nimeni ce se află între ele, s-au născut o mulţime de legende”. Până acum n-a reuşit nimeni râvnita escaladare.
– Vă urăm succes.
– În ţinutul Luanei mai există şi alte grote: grota dacică cu inscripţii din toate epocile; grota Dionisie torcătorul; stânca salamendrelor, în apropierea izvorului lui Zamolxis, cum e numit acolo, şi a stâncilor Fecioarei; grota Iosif, săpată într-o stâncă de formă piramidală; Agatonul nou şi Agatonul vechi (ruine); scaunul spătarului şi altele. Aceste vestigii au fist cercetate de membrii expediţiei „Burebista – 2050”. Conservarea lor în timp, cred, se datorează inaccesibilităţii locurilor, distanţele mari ce trebuie străbătute şi în egală măsură primejdiei animalelor sălbatice, nesiguranţei traseelor, fără poteci şi repere. După unii bătrâni care ştiu şi ei de la alţi bătrâni, în acest ţinut trebuie să mai existe cel puţin opt-nouă grote cu inscripţii necunoscute.
– Poate că nu vom fi chiar bătrâni când vom ştii adevărul întreg despre tot ce ne-aţi povestit azi aici.
– Este cea mai mare dorinţă a noastră.”
NICOLAE CRISTACHE

Ei bine, daca ati auzit de "Gura de Rai" din Bucegi si misterioase disparitii din muntii Buzaului, sigur stiti despre ce vorbesc ei aici...

duminică, 3 august 2008

Îngerii ne veghează mereu...

De cele mai multe ori când avem o problemă care depăşeşte posibilităţile noastre, ne gândim la prietenii sau cunoştinţele pe care le avem şi care ar putea să ne ajute să ieşim din impas. Îi contactăm, le spunem despre ce este vorba şi îi rugăm să ne ajute sau să ne îndrume către persoanele care ne pot fi de folos. Exact aceeaşi paşi îi urmăm şi în cazul îngerilor. Nu trebuie să urmăm decât regula bunului simţ, aşa cum procedăm de fapt şi în relaţiile umane. Chiar dacă prietenii noştri din cer sunt nevăzuţi, ei îşi pot face simţită prezenţa, doar să avem încredere şi sufletul deschis. Ei ne pot oferi protecţie, sprijin, îndrumări, încurajare. Puterea lor de intervenţie este foarte mare; pentru ei nu există ceva imposibil de realizat, cu condiţia să facă parte din ordinea divină, din drumul celui care solicită şi să fie integrat sub aspect temporal.Îngerii vor să comunice cu noi, au multe să ne înveţe şi să ne dăruiască. Pentru aceasta e necesar ca noi să ne acordăm structura interioară la vibraţia lor, creând o punte de comunicare.
Cum realizăm aceasta?
Cea mai eficientă modalitate este aceea de a proceda aşa cum facem şi în relaţiile umane atunci când dorim să ne consolidăm o relaţie. Petrecem mai mult timp cu persoana respectivă, discutăm, realizăm lucruri împreună, În situaţia noastră, îl rugăm pe îngerul păzitor, pe arhanghelul sau îngerul pe care-l simţim cel mai apropiat să ne însoţească, să ne asiste în ceea ce facem şi căutăm să îi vorbim mereu, ca unui bun prieten. Îi punem întrebări, îi cerem sfatul, îi povestim ca unui prieten adevărat. Vom constata la un moment dat că putem percepe părerea îngerului la cele spuse de noi, ne apar în suflet răspunsuri...
Felicia Tonita, "Îngeri suflet, vindecare"

Viaţa este a inimii

Inteligenţa capului nu e deloc inteligentă; ea este calitatea de a fi bine informat. Adevărata inteligenţă este inteligenţa inimii, singura inteligenţă care există. Capul este doar un acumulator. El e veşnic vechi, niciodată nou, niciodată original. Este bun la anumite scopuri; ca fişier, e foarte bun. Şi în viaţă e nevoie de asta - multe lucruri trebuie ţinute minte. Capul, mintea, e un biocomputer. Acumulează întruna cunoştinţe în el şi ori de câte ori ai nevoie de ele le scoţi. Capul e bun pentru matematică, pentru socoteli, pentru viaţa de zi cu zi. Dar dacă tu crezi că asta e toată viaţa ta, ai să rămâi prost. N-ai să cunoşti niciodată frumuseţea simţirii, n-ai să cunoşti niciodată binecuvântările inimii. Nu vei cunoaşte niciodată harul care coboară numai în inimă, dumnezeirea care intră numai în inimă. Nu vei cunoaşte niciodată rugăciunea, nu vei cunoaşte niciodată poezia, nu vei cunoaşte niciodată iubirea.Inteligenţa inimii aduce poezie în viaţa ta, îţi învaţă paşii să danseze, îţi face viaţa o bucurie, o sărbătoare, un râs continuu. Îţi dă simţul umorului. Te face capabil de iubire. Asta e adevărata viaţă. Viaţa care e trăită cu capul e o viaţă mecanică. Devii un robot - poate foarte eficient. Roboţii sunt foarte eficienţi, maşinăriile sunt mai eficiente decât omul. Cu capul poţi câştiga multe, dar nu vei trăi multe. Poţi avea un standard de viaţă mai bun, dar nu vei mai avea viaţă.
Viaţa este a inimii. Viaţa poate creşte numai în inimă. Viaţa, dragostea, spiritul cresc numai în solul inimii. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros, tot ce este plin de înţeles, important vine din inimă. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trăi cu capul înseamnă a trăi la periferie, fără să ajungi să cunoşti vreodată frumuseţile şi culorile centrului. A trăi la periferie însemnă prostie.
Osho

vineri, 1 august 2008

Brâncuşi despre artă...


"Dacă arta trebuie sa intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul creaţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa naturală şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie continuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
Lemnul, de exemplu, este în sine şi după toate aspectele sculptural. Nu trebuie să-l distrugem, nu trenuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să doreşti să-i transformi calităţile înseamnă să-l nimiceşti, să-l faci steril. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte materiale ca piatra, marmura sau metalele; şi ele trebuie să îşi continue viaţa lor proprie, când gândul şi truda artistului le preface din sculpturi naturale în sculpturi artificiale.
Materia nu trebuie folosită pur şi simplu pentru a satisface scopul artistului, nu trebuie supusă unei indei preconcepute şi unei forme preconcepute. Materia însăşi trebuie să sugereze uneori subiectul şi forma. Şi ambele trebuie să vină din interiorul materiei, iar nu să fie impuse dinafară."

Monumente ale neamului

Citeam pe blogul lui Bogdan Stanciu (aici) despre adevaratele nume ale monumentelor sculptate de Brancuşi...
Coloana Scarificiului Infinit Monumentul Întregirii neamului Si, poate cea mai frumoasa: Masa Aposolilor Neamului

miercuri, 16 iulie 2008

Renaştere...



Există două feluri de naştere: naşterea fizică, din tată şi mamă şi naşterea spirituală. Tu trebuie să mori ca trecut şi să te naşti ca viitor. Trebuie să te naşti pe tine însuţi. De aceea spun că această carte începe într-un mod incredibil - este semnificativ faptul că Iisus nu a născut pe nimeni, Iisus s-a născut doar pe sine.
Aceasta este semnificaţia răstignirii şi învierii. Corpul fizic a fost cel crucificat, şi nu spiritul. Doar corpul poate fi zdrobit, sufletul nu. Corpul este material: o sabie îl poate despica în bucăţi, otrava îl poate ucide. Şi chiar dacă nu ar fi nimicit, moartea tot ar veni, căci corpul îmbătrâneşte. Trebuie să îmbătrânească, pentru că este trecător. Cei care sunt conştienţi de acest lucru, folosesc acest timp pentru a se realiza spiritual.
Corpul poate fi asemănat cu strugurii: strugurii se trec repede. Nu-i poţi păstra prea mult timp, căci putrezesc; dar tu poţi tescui vinul din ei; de aceea vinul este considerat uneori băutură "spirituală". Strugurii nu pot fi păstraţi, vinul însă da. De fapt, cu cât este mai vechi, cu atât este mai scump şi mai valoros.
Corpul se aseamănă cu strugurii şi, atunci când te foloseşti corect de el, poţi să extragi acel vin preţios.
Iisus a făcut multe minuni. Una dintre ele este transformarea apei în vin. Toate acestea sunt metafore - nu le lua ca atare. Dacă le iei în considerare doar din punct de vedere textual, le distrugi sensul, semnificaţia. Este vorba de reprezentări metaforice ce se referă la lumea interioară. Lumea interioară nu poate fi exprimată prin cuvinte, ci simbolic - numai simbolic. Să transformi apa în vin înseamnă pur şi simplu să aduci eternul în viaţa obişnuită, să creezi ceea ce este veşnic din ceea ce este trecător.
Dacă păstrezi apă într-un vas, mai devreme sau mai târziu va începe să miroase urât. Vinul, însă, poate fi păstrat ani în şir, chiar secole, şi cu cât este mai vechi, cu atât va fi mai bun, mai tare. Vinul este o metaforă a veşniciei.
Iisus s-a sacrificat pe sine. Nimeni nu se poate transforma fără sacrificiu de sine. Trebuie să plăteşti pentru asta. Crucea este preţul pe care trebuie să-l plăteşti. Trebuie să mori pentru a te naşte din nou; trebuie să pierzi totul pentru a-L câştiga pe Dumnezeu.

Osho

marți, 8 iulie 2008

Don't give up, you are loved

_+♥ Iubirea ♥+_


Iubirea poate avea trei dimensiuni. Una dintre ele este dependenţa; este un lucru care se întâmplă majorităţii oamenilor. Soţul este dependent de soţie, soţia este dependentă de soţ; se exploatează unul pe celălalt, se domină unul pe celălalt, se posedă unul pe celălalt; fiecare îl reduce pe celălalt la un bun de consum. În lume, aşa stă situaţia în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide porţile paradisului, deschide porţile iadului.
A doua posibilitate este iubirea dintre două persoane independente. Asta se întâmplă rareori, şi în cazul ăsta există nefericire, pentru că există în permanenţă conflict. Adaptarea nu e posibilă, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusă să accepte compromisuri, să se adapteze după cealaltă.
Este imposibil de trăit cu oameni precum pictorii, gânditorii, savanţii, care trăiesc într-un fel de independenţă, cel puţin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamănă mai degrabă cu indiferenţa, dau senzaţia că nu le pasă de celălalt, că celălalt nu contează pentru ei. Îşi lasă reciproc spaţiu, nu se bagă unul în sufletul celuilalt. Relaţia pare să fie doar de suprafaţă; se tem să pătrundă mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru că sunt mai ataşaţi de libertatea lor decât de iubire, şi nu vor să şi-o compromită.
A treia posibilitate este interdependenţa. Asta se întâmplă foarte rar, dar atunci când se întâmplă, pământul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, căci cele două persoane sunt într-o sincronizare perfectă, de parcă ar respira una pentru cealaltă, de parcă ar fi un suflet în două corpuri.
Celelalte două posibilităţi nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho

Inteligenţa şi speranţa de viaţă


În viaţă, de ce e mai bine să fii inteligent decât lipsit de inteligenţă? Pur şi simplu pentru că vei trăi mai mult…
Numeroase cercetări au demonstrat că există o legătură între inteligenţă şi speranţa de viaţă. De exemplu, în planul sănătăţii fizice, un cercetător a remarcat o corelaţie între o inteligenţă ridicată şi o preferinţă pentru regimurile sărace în zahăr şi grăsimi şi, pe de altă parte, faptul că o inteligenţă slabă este mai tare legată de alcoolism, tabagism, obezitate etc. În ficare zi, nouă din zece adulţi se droghează cu o substanţă psihotropă (psihostimulantă), ce poate fi procurată fără reţetă, de aproape orice magazin. Despre ce substanţă este vorba? Despre obişnuita, banala cafeină. Să aibă aceştia un IQ mai mic decât cea de-a zecea persoană? Poate...
Trebuie să înţelegem că suntem, într-o proporţie foarte mare, actori şi furnizori ai propriei noastre sănătăţi. Inteligenţa ne ajută să conştientizăm riscurile de orice fel, să căutăm informaţii preventive, să înţelegem tratamentele, să facem autocontroale regulate etc.

Ne subestimăm capacităţile fizice?


Studiile efectuate în psihologie asupra „pragurilor absolute” au demonstrat că, dacă vă încadraţi în limita normală a capacităţilor atunci:

  • Veţi auzi ticăitul unui ceas de mână de la o distanţă de 6 metri, într-o încăpere silenţioasă;
  • Veţi putea detecta flacăra unei lumânări de la 48 de kilometri, noaptea, în condiţii de întuneric perfect;
  • Vă veţi da seama că apa este îndulcită, atunci când cantitatea de zahăr este de numai o linguriţă la 7,5 litri de apă;
  • Veţi sesiza că apa este sărată, dacă un singur gram de sare se găseşte în 500 milimetri cubi de apă;
  • Veţi simţi prezenţa unei picături de parfum pulverizate într-un apartament de 3 camere;
  • Veţi fi capabili să simţiţi contactul cu aripa unei albine care vi se apropie de obraz, de la o înălţime de 1 cm.

joi, 26 iunie 2008

Războaiele sunt programate de masoni


"Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Iluminaţilor să răstoarne puterea Ţarilor în Rusia şi pentru a face din acea ţară o fortăreaţă a comunismului ateu.
Divergenţele create de către agenţii Iluminaţi între imperiul britanic şi cel german vor fi folosite pentru a porni acest război. La finele acestui război va fi construit comunismul, iar acesta va fi mai apoi utilizat pentru a distruge alte guverne şi pentru a slăbi religiile.

Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic. Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fi distrus iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al doilea război mondial, comunismul internaţionalist trebuie să devină atât de tare încât să contrabalanseze Creştinismul, care atunci va fi limitat şi ţinut în şah până la momentul în care vom avea nevoie de acesta pentru cataclismul social final.

Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Iluminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică.../.../ Vom dezlănţui nihiliştii şi ateiştii şi vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoşenie (oroare) va arăta naţiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei şi a celui mai sângeros cataclism.
Apoi, peste tot, cetăţenii obligaţi a se apăra împotriva unei mâini de revoluţionari, vor extermina pe acei distrugători de civilizaţie, iar mulţimea, deziluzionată de Creştinism -ale cărui spirite cereşti vor fi din acel moment fără orientare sau direcţie- va porni în căutarea unor idealuri, dar nu va şti încotro să-şi orienteze adoraţia şi atunci va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a curatei doctrine a lui lucifer, care va fi în fine scoasă la vederea mulţimii.

Această manifestare va rezulta din mişcarea mondială reacţionară care va urma distrugerii Creştinismului şi ateismului, ambele fiind cucerite şi exterminate deopotrivă."


General Albert Pike, extras din scrisoarea trimisă lui Giusseppe Mazzini pe 15.08.1871, act expus la British Museum, Londra, copiat de William Guy Carr, fost spion Intelligence Officer din Marina Regală Canadiană.

Sursa: Curierul Conservator

Îndrăzneşte să înţelegi...


Mărturisire a părintelui Dumitru Stăniloaie (1903-1993)
"L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în carţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea.într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi atunci L-am auzit spunându-mi: ÎNDRĂZNEŞTE SĂ ÎNŢELEGI CĂ EU, DUMNEZEU, TE IUBESC!
Atunci, cu răbdare m-am pus pe lucru. Astfel, am înţeles treptat că Dumnezeu e aproape, că mă iubeşte şi că, umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalţi. Am înţeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu şi cu celălalt. Şi că, fără această comuniune, lumea nu e decât tristeţe, ruină, distrugere, masacre.
Să vrea numai, lumea să cunoască această iubire şi atunci ar cunoaşte viaţa veşnică."

marți, 24 iunie 2008

Cutremurator: industria avorturilor; cosmetice din fetusi


Ochii oficialilor ignoră abuzul şi prostituţia copiilor din toată lumea, la fel ca şi avorturile de peste tot.
Uciderea deliberată a fetuşilor este una dintre cele mai devastatoare şi teribile acte ale umanităţii. Ea reprezintă negarea valorilor vieţii însăşi, deoarece din punctul lor de vedere uciderea, sfârşitul vieţii unui copil nu reprezintă nimc. Ei spun ca sunt doar o bucăţică de carne şi de placentă. Dar poţin ajunge să vezi videourile uimitoare şi imaginile prin ultrasunete ale copiilor nenăscuţi încă, un copilaş care are deja ochi, mânuţe şi picioruţe sau unele imagini în care ei afişează emoţii precum zâmbete de mulţumire sau grimase cauzate de disconfort. Copilaşul simte, se mişcă şi trăieşte. Nimic nu poate justifica uciderea unui copil.
ESTE DETESTABIL! Acum unii reporteri au adus la cunoştinţă oamenilor că fetuşii avortaţi sunt tăiaţi şi trataţi pentru a fi folosiţi în compoziţia cosmeticelor şi tratamentele cosmetice, în industria „frumuseţii”. ESTE CEA MAI ABJECTĂ AFACERE IMAGINABILĂ. Materialul uman este utilizat şi vândut în aşa numitele „injecţii de întinerire” care se persupune că reânnoiesc pielea feţei, folosite mai ales de „dive” care îmbătrânesc.
Tinerele femei din Ucraina sunt convinse să facă avorturi, fiind plătite cu 200$ pentru un copil ucis. Apoi copilul este porţionat şi vândut în Rusia pentru 9500 $ fiecare. Uraaa pentru capitalismul care ne-a cucerit… TOTUL ESTE DE VÂNZARE!
Copiii tăiaţi sunt îngheţaţi şi apoi transportaţi în containere (sticle) în vid din Ucraina peste tot în lume. Conform costisitarelor saloane de frumuseţe ale elitei, care oferă astfel de tratamente, celulele stem nedezvoltate şi nedivizate încă se pot uni cu orice fel de ţesut care ajunge să prezinte o regenerare rapidă, având şi puteri curative. Se spune că sarcină înaintată este cel mai des cerută deoarece s-a observat că vindecă mai eficient.
Medicii şi oficialii sunt de acord cu avorturile care se fac chiar şi la 12 săptămâni de sarcină; fătul este extras odată cu placenta, organele tăiate separat, îngheţat şi gata pentru vânzare. Tratamentele cosmetice care folosesc fetuşi sunt interzise în Ucraina şi în Rusia, la fel cum avorturile şi prostituţia sunt interzise în Filipine, fără a conta că aceste infracţiuni sunt în floare oricând există clienţi gata să plătească bani grei oficialilor.
Uciderea copiilor nenăscuţi pentru aşa zisele tratamente de reîntinerire sunt de neconceput, imorale. Trebuie oprită această industrie!

luni, 16 iunie 2008

Importanţa perspectivei

Citeam adineaori un fragment dintr-o carte de-a lui Osho, o parabolă foarte frumoasă.

"Problema stă în felul următor: eu stau sub un copac şi tu stai în copac. Tu spui că vezi un automobil pe drum, dar eu nu-l văd. Eu spun că nu este nici o maşină pe drum; drumul este liber. În ceea ce mă priveşte, drumul este liber.
Pentru mine, vehiculul este în viitor. Tu stai în copac, pentru tine, autovehiculul este prezent. Tu spui: "Acela este un autovehicul", iar eu spun: "În această clipă nu este nici un autovehicul. Poate va fi unul în viitor." Dar pentru tine, el este în prezent; tu vezi autovehiculul.
După un timp încep şi eu să-1 văd. Viitorul s-a transformat în prezent pentru mine. Apoi trece pe drum, iar apoi iar nu-l mai văd. Pentru mine el este în trecut. Dar, din vârful copacului, tu îmi spui că încă îl vezi. Pentru tine, el este prezent.
Pentru mine, autovehiculul era în viitor, iar apoi a ajuns în prezent şi apoi a dispărut în trecut. Pentru tine, autovehiculul s-a deplasat într-un prezent continuu. Tu doar te afli la un nivel mai înalt decât mine, asta este tot."

Transformare, alchimie...


Toată lumea pare că stie că alchimiştii erau acei oameni care încercau să transforme un metal obişnuit într-unul preţios (aur, argint). Acum ne întrebăm de ce doreau să facă un lucru imposibil. În timpul nostru cercetările ştiinţifice au arătat că aşa ceva este cu neputinţă.
Ceea ce e ciudat este că din extremul orient până în occicent au existat alchimişti. Adică o mulţime de oameni neobişnuiţi care trăiau în lumi diferite, având culturi şi credinţe diferite, care însă doreau acelaşi lucru. Alchimia a ajuns chiar şi în creştinism, apărând piatra filosofală care avea puterea de a transforma metalele obişnuite. Poate vă întrebaţi de ce tocmai plumbul avea o răspândire atât de mare printre alchimişti: pentru că are o densitate mare, astfel încât în urma transformării apărea o cantitate mare de aur. Şi totşi, ei menţionau că cel mai mare obstacol care apărea în calea realizării operei lor este cupiditatea şi avariţia.
Alchimia are la bază legea corespondenţei: Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus; ceea ce este sus este ca şi ceea ce este jos.
"Alchimiştii, în cautarea lor pentru aur au descoperit multe alte lucruri de o şi mai mare valoare." Arthur Schopenhauer

Despre aur...

"Aurul care este amestecat cu alt material se numeşte aur impur. Poţi să întrebi de ce îl mai numim aur dacă este impur - dar trebuie să-l numim aur. Chiar şi cu aceste impurităţi, el rămâne aur. Trebuie să fie numit aur pentru că elementul impur poate fi îndepărtat şi aurul cu care a fost amestecat poate redeveni pur." Osho

vineri, 13 iunie 2008

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [3]

Dacă însă pari a râde fără nici un motiv, oamenii din jur devin dintr-o dată atenţi. Ceva nu este în regulă. Numai nebunii râd singuri. Numai în ospicii vezi oameni care râd fără nici un motiv. Este absolut regretabil, dar chiar aşa stau lucrurile.

Dacă imediat după ce ai râs păstrezi câteva momente de tăcere, într-o bună zi îl vei auzi râzând pe Dumnezeu. Vei constata că întreaga existenţă râde alături de tine. Pietrele, copacii şi stelele râd împreună cu tine.
Osho

"A day without a laugh is a wasted day." - Charles Chaplin

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [2]


Există câteva momente în care, fără să-ţi dai seama, te afli într-o stare de eliberare. De exemplu, când râzi cu adevărat -când râzi din fiinţa ta, nu din gură, ci din străfundul fiinţei tale -eşti relaxat fără să ştii, te afli într-o stare de eliberare. De aceea râsul este atât de sănătos. Nu există nici un alt medicament care să te poată ajuta mai mult în atingerea stării de bine.
Însă râsul a fost împiedicat de aceiaşi conspiratori care au împiedicat şi conştientizarea eliberării. Întreaga umanitate a fost transformată într-o harababură psihologică bolnavă la minte.


Ai auzit gânguritul unui copil mic? întregul său corp ia parte la el. Iar când râzi tu, foarte rar se întâmplă ca întregul tău corp să râdă -de regulă este numai o chestiune intelectuală, care ţine de cap.
Din punctul meu de vedere, râsul este mai important decât orice fel de rugăciune, deoarece rugăciunea nu te relaxează. Dimpotrivă, poate să te tensioneze şi mai mult. Râzând, uiţi brusc toate condiţionările, orice fel de pregătire, orice fel de seriozitate. Brusc, ieşi din toate acestea, doar pentru un moment. Data viitoare când râzi, fii atent cât de relaxat eşti. Şi mai descoperă alte împrejurări în care eşti relaxat.

Osho

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [1]


Uită-te la oameni când râd. Râd foarte calculat. Nu este un râs care vine din suflet, nu vine din străfundurile fiinţei lor. Mai întâi se uită la tine, apoi judecă... şi pe urmă râd. Şi râd până la un punct, până în punctul în care vei tolera, până în punctul în care să nu te simţi prost, până în punctul în care nimeni să nu devină invidios.
Până şi zâmbetele noastre sunt politice. Râsul a dispărut, fericirea a devenit absolut necunoscută, iar a fi exuberant este aproape imposibil, deoarece nu este permis. Dacă eşti profund nefericit, nimeni nu va crede că eşti nebun. Dansul este respins, cântatul nu este acceptat. Un om exuberant - când vedem unul, ni se pare că ceva este în neregulă.
Ce fel de societate este aceasta? Dacă cineva este nefericit, totul este în regulă; îşi găseşte locul, deoarece întreaga societate este nefericită, într-o măsură mai mică sau mai mare. El este un membru, face parte din rândurile noastre. Dacă cineva devine exuberant, credem că a luat-o razna, că a înnebunit. Nu e de-al nostru - şi suntem invidioşi.
Din cauza invidiei îl condamnăm. Din cauza invidiei vom încerca în toate felurile să îl readucem în vechea lui stare. Numim această stare veche normalitate. Psihanaliştii vor sări în ajutor, psihiatrii vor sări în ajutor pentru a-1 readuce pe acel om la starea normală de nefericire.

Societatea nu poate să accepte extazul. Extazul constituie marea revoluţie. Repet: extazul este marea revoluţie. Dacă oamenii devin exuberanţi, întreaga societate va trebui să se schimbe, deoarece această societate se bazează pe nefericire.
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi duce la război - în Vietnam, în Egipt sau în Israel. Nu. Unul care este exuberant va râde doar şi va spune: Este o prostie!
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi face să fie obsedaţi de bani. Nu-şi vor irosi vieţile acumulând bani. Li se va părea o nebunie...

Osho

joi, 12 iunie 2008

Timpul...


În mod conştient sau inconştient, făpturile au tendinţa de a scurta unele stări şi de a le prelungi pe altele. Dacă suferim, dacă avem un necaz, dorim ca el să treacă mai repede, în timp ce, dacă suntem fericiţi, am dori ca starea aceasta să dureze pe veci. Din păcate, această tendinţă nu se manifestă întotdeauna când trebuie şi nici în bunul simţ al lucrurilor. Când este vorba să lucrăm, să facem eforturi, să reflectăm, să intrăm în comuniune cu Cerul, simţim dorinţa ca lucrul să se termine cât mai repede, în timp ce atunci când este vorba să stăm la masă, să bem, să ne distrăm, să petrecem, ni se pare întotdeauna că timpul trece prea repede. Ei bine, nu acesta este comportamentul unui adevărat spiritualist. Când se simte bine, când se află într-o situaţie agreabilă, dar care nu-i aduce nici o îmbogăţire spirituală, un spiritualist îi va reduce timpul sau chiar o va întrerupe. Dar când va avea de făcut un lucru sau un efort, el va căuta, din contră, să-l prelungească. Deoarece el a înţeles ce bogăţie şi ce profunzime ascunde fiecare efort, în timp ce bucuriile şi plăcerile, deseori, sunt aidoma cloroformului, menţinându-i slăbiciunea şi îndepărtându-l de adevăr.

Se spune că atunci când cineva se îneacă, atunci când se scufundă, începe să se deruleze filmul vieţii sale. Este posibil, nu este chiar atât de dificil.
În stare conştientă, timpul este diferit faţă de cel al visării. Şi chiar şi când eşti treaz, desfăşurarea timpului nu este întotdeauna identică. Ea este într-o continuă schimbare, pâlpâire. De exemplu, atunci când eşti la ananghie ţi se pare că timpul trece greu; atunci când eşti voios ţi se pare că timpul trece repede. Atunci când eşti împreună cu cel drag, după o oră simţi că abia a venit - acum o clipă! Dacă se întâmplă să fii vizitat de duşman, atunci este posibil abia să fi sosit şi îţi şi doreşti să plece, timpul trece greu. Dacă ne uităm la ceas, timpul trece la fel, dar percepţia noastră face timpul să treacă mai repede sau mai greu.
Cineva din familia ta este pe patul de moarte şi tu îl veghezi noaptea. Noaptea îţi va părea lungă, o eternitate - ca şi când nu s-ar mai sfârşi. Dar, atunci când petreci toată noaptea cu prietenii, simţi că timpul trece prea repede. Se pare că noaptea este duşmanul; se pare că se grăbeşte. Trece repede şi apare răsăritul -ca şi când perioada cuprinsă între apus şi răsărit aproape că nu ar fi existat. Noaptea abia a început şi deja vine dimineaţa. Perioada dintre cele două momente abia dacă a existat.
In momentele fericite, timpul pare mai scurt. In realitate, nu numai că pare mai scurt, dar chiar se scurtează - la fel cum se prelungeşte atunci când eşti în năpastă. Chiar şi în timpul zilei, când eşti treaz, dimensiunea timpului variază. Dacă ai experimentat starea de binecuvântare, atunci ştii că în această stare nu există timp.
Cineva l-a întrebat pe Iisus: "Care va fi cel mai deosebit lucru din regatul Domnului?"
Iisus i-a răspuns: "Timpul nu există acolo."
Apoi i s-a replicat: "Nu înţelegem acest lucru. Nu ştim cum se pot petrece lucrurile dacă nu există timp."

Lumea nu e o sferă


Şi restul lumii?" În ochii lui se citea o preocupare sinceră, trebuia să afle un răspuns.
"Lumea nu este o sferă, Dickie, ci este o uriaşă piramidă plutitoare. La baza piramidei se află cele mai joase forme de viaţă pe care ţi le poţi imagina, pline de ură şi vicii, distrugând totul doar din plăcerea de a distruge, lipsite de empatie, aflate doar cu un pas mai sus deasupra acelei conştiinţe care este atât de plină de sălbăticie încât se autodistruge imediat ce se naşte. Este suficient loc pentru acest gen de conştiinţă, chiar foarte mult loc, aici, pe această planetă triunghiulară a noastră."
"Şi ce se află în vârful piramidei?"
"In vârf se află o conştiinţă atât de rafinată, încât cu greu mai poate recunoaşte altceva în afară de lumină. Fiinţele care sunt la acel nivel trăiesc pentru a iubi, pentru că acesta este dreptul lor cel mai înalt, sunt creaturi care au o perspectivă perfectă, care mor cu un zâmbet iubitor pe faţă chiar şi atunci când un monstru le zdrobeşte doar aşa, din plăcerea de a vedea cum moare cineva. Balenele sunt aşa, şi cred că şi delfinii şi unii dintre oameni."
"Iar între aceste extreme ne aflăm noi, ceilalţi", spuse el.
"Da, puştiule, tu şi cu mine."
"Şi nu putem să schimbăm lumea?"
"Sigur că putem. Ne putem schimba propria lume în orice mod dorim."
"Nu lumea noastră, ci lumea în general. Nu putem s-o facem să devină mai bună?"

Fragment din "Fugind de confortul sigurantei - o aventura a spiritului" de Richard Bach

Vegetarienii pot salva lumea de foame


Răsfoiam o carte despre cum să trăieşti sanatos. Am deschis la întâmplare tocmai la un capitol despre alimentatia vegetariana şi mi-a placut ce am citit, de aceea reproduc partea cea mai interesanta:
"Adoptarea vegetarianismului pe scară largă ar permite folosirea cerealelor şi atâtor alte alimente vegetale pentru hrănirea înfometaţilor lumii în locul cirezilor de vite şi ale stolurilor de păsări din crescătorii. Aceeaşi suprafaţă de teren care este necesară pentru hrănirea unui singur consumator de produse alimentare animale ar putea hrăni 20 de vegetarieni. Un pogon de teren permite obţinerea a numai 75 de kilograme de carne de vită: însă dacă pe acest pogon vom cultiva cartofi, vom obţine 9000 de kg de cartofi. Pentru a produce 1 kg de carne comestibilă, un juncan are nevoie de 10 kg de grâu şi soia. Avem de-a face cu un sistem de conversie deficitar, care functionează cu o eficienţă de 10%.
Dovezile împotriva consumului de carne continuă să se adune – întocmai cum nu demult s-a întâmplat cu argumentele împotriva fumatului. Alimentaţia vegetariană se dovedeşte a fi alimentaţia ideală, capabilă să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirea, să ofere hrană celor flămânzi şi să conserve planeta. Este timpul să încetăm să mai ucidem milioane de fiinţe în fiecare zi, pe care apoi le mâncăm."
Mai sus am adăugat o imagine a unei mânuţe de copil dintr-o ţară din lumea a treia. Asa-i ca privind-o vă daţi seama ca înainte nici macar nu puteaţi concepe asa ceva... Poate vă mai gândiţi un pic şi deveniţi vegetarieni :)

miercuri, 14 mai 2008

Matrix @ us


"- Să-ţi spun de ce eşti aici. Pentru că ştii ceva. Ceva ce nu-ţi poţi explica, dar poţi simţi. Ai simţit-o toată viaţa. Că ceva nu e-n regulă cu lumea în care trăim. Nu ştii ce anume - dar este ca o aşchie în minte, te înnebuneşte. Acest sentiment te-a adus la mine. Ştii la ce mă refer?
- Matricea?
- Vrei să ştii ce este? Matricea este pretutindeni. Este în jurul nostru. Chiar acum şi aici. O vezi când priveşti pe fereastră sau când porneşti televizorul. O simţi când mergi la serviciu, la biserică sau când îţi plăteşti taxele. Lumea ţi-a închis ochii pentru a nu vedea adevărul.
- Care adevăr?
- Că eşti un sclav, Neo. Ca oricare altul eşti născut în sclavie. Născut într-o temniţă pe care nu o poţi mirosi sau atinge - o temniţă a minţii tale. Din nefericire, nimeni nu poate afla ce este Matricea - trebuie să vezi cu ochii tăi...
Încerc să-ţi eliberez mintea, Neo. Dar pot numai să-ţi arăt drumul. Tu eşti cel care trebuie să meargă pe el."

Dar ce inseamna cu adevarat matricea? :-?


Oricum aminteste-ti: "There's no spoon..."

luni, 5 mai 2008

De ce?

"De ce Biserica îi menţine pe creştini în iluzii, cu promisiuni ce nu se vor împlini niciodată? Ei sunt bolnavi, slabi, săraci, din punct de vedere fizic şi spiritual...Nu contează, ea îi alină spunându-le: "Nu vă îngrijoraţi, este numai un moment dificil de parcurs, pământul este o vale a plângerii, dar atunci când îl veţi părăsi, veţi fi primiţi la altarele Domnului." Ei bine, nu, nu va fi aşa, fiindcă ei nu au făcut nimic ca să merite atât de uşor şi de repede o asemenea favoare.
De ce să îi înşelăm pe oameni? Trebuie să le spunem: "Leneşilor, descurcaţi-vă puţin! Dacă vă aflaţi în condiţii jalnice, înseamnă că le meritaţi, Dar oricare ar fi aceste condiţii, nu numai că puteţi face zilnic o lucrare asupra voastră înşivă, dar îi puteţi ajuta în acelaşi timp şi pe alţii." În loc de aceasta, ei sunt asiguraţi: "Aşa stau lucrurile aici, dar în lumea de dincolo vă veţi găsi în splendoare şi belşug." Iar realitatea este aceea că, dacă ei nu au făcut o adevărată lucrare spirituală, în lumea de dincolo va fi la fel, şi chiar mai rău."

Omraam Mikhael Aivanhov

duminică, 4 mai 2008

Calculatoarele astea... ;)

Cu toţii trebuie sa ne cultivăm simţul umorului.
Pentru că tot sunt la modă calculatoarele, vă invit să daţi clik pe următorul link:
http://www.rinkworks.com/stupid/
Am extras şi un dialog foaaarte interesant despre programare:


User:
"Hey, can you help me? My program doesn't work."
Consultant:
"What is the problem? Are you using Turbo Pascal?"
User:
"Yes, the program just blocks the machine."
Consultant:
"Well, does it compile?"
User:
"I don't know -- it just doesn't run. You see? There's the EXE file. If you run it, it blocks the machine."
Consultant: "And where is your source, the PAS file??"
User:
"I wrote it and renamed it to EXE so it could run."


:)) Programarea asta... Dar dacă şi pictogramele ne dau peste cap...

Her: "Yes, but on my Mac the icons were all over here on the right."
Me:
"Well, by default, Windows arranges the columns on the left side."
Her:
"But I'm right handed!"

joi, 1 mai 2008

Noua Ordine Mondiala în manualul de istorie

Într-unul dintre manualele de clasa a XI-a de istorie putem găsi o lecţie dedicată aproape în întrgime Noii Ordini Mondiale. Asfel apare o declaraţie a lui Albert Einstein cu privire la acest fenomen: Atâta vreme cât vor exista naţiuni suverane posedând marile puteri, războiul este inevitabil. Nu există salvare pentru civilizaţiem sau chiar penru rasa umană alta decât crearea unui guvern modial.”
Acest scurt citat nu face decât să îi familiarizeze pe tineri cu NWO, aparent pare un lucru bun, mai ales că e Einstein cel care spune asta şi nu altcineva. În plus şi profesorii mai laudă această idee şi aşa ajungem într-o societate plină de oameni care poartă ochelari de cal doar aşa, de dragul modei, de dragul de a fi la fel cu ceilalţi (binecunoscutul efect de turmă).
În contiunare cred că am găsit ceea ce vor unii să se întâmple anul viitor şi anume un al 3-lea Război Mondial. Oricum încă sperăm să putem face ceva împotriva unui asemenea dezastru. Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord spune: „Un atac armat asupra unuia sau a mai multor membri NATO va fi considerat ca fiind un atac împotriva tuturor membrilor”. Da… într-adevăr au găsit un motiv tare bun…
Mai departe găsim: În 1991, războiul rece, care a dominat relaţiile internaţionale mai bine de patru decenii şi a condus la militarizarea fără precedent a lumii, s-a terminat. Odată cu sfârşitul acestuia începe şi sfârşitul ordinii mondiale pe care a generat-o. (Serios??? Io mă gândeam că şi acum există… da no, dacă aşa scrie…).
Noua ordine modială începe să se prefigureze încă din 1991, o dată cu agresiunea SUA contra Irakului. (Probabil cei care au tipărit manualul au făcut o greşeală de tipar, că e cam mare contradicţia… adică cum? NWO dispare şi apoi reapare? În acelaşi an? În plus există o trimitere la un paragraf care nu vorbeşte despre 1991, ci 2001, atacurile de la WTC).
"Criza din spaţiul exiugoslav şi mai ales cea din Kosovo sunt un alt exemplu care demonstrează ineficienţa acţiunilor ONU, dar şi ale organismelor europene. Intervenţa NATO a agravat situaţia, fără să modifice datele conflictului interetnic. După atentatul terorist de la 11 septembrie 2001, NATO a luat decizia atacării Irakului, socotit la acea vreme responsabil de atentat şi de susţinerea terorismului. Irakul a fost cucerit, iar regimul lui Saddam Hussein a fost răsturnat. După război, NATO a cerut implicarea ONU în administrarea ţării."
Atentatele astea… şi eu care credeam că americanii au pus totul la punct… dar fie, se pare că şi asupra acestor lucruri m-am înşelat.
Hei, voi ăia de acolo care citiţi! Nu vreţi sa va cumpăraţi ochelari de cal?
Azi e ofertă promoţională!!! 3 perechi la 10 mii… pardon, la 1 leu greu de tot…

Ca sa funcţioneze noii ochelari trebuie sa primiţi si manualu’ de istorie… şi un TV nou, numa’ cu ştiri…
Apoi, ca să mă convingeţi trebuie să lăudaţi NWO.