În general, respiraţia omului este aritmică, variază în funcţie de influenţele externe şi de tensiunea mentală, producând instabilitate şi dispersia atenţiei. În tradiţia yoghină Pranayama reprezintă o întoarcere la natură, o înţelegere a actului respirator, a importanţei sale. Respiraţia fiind procesul fiziologic cel mai simplu de conştientizat şi de influenţat în mod voluntar, concentrarea asupra ei deschide drumul spre lumea interioară, spre observarea proceselor interne.
Tehnicile de ritmare a respiraţiei se întâlnesc şi în alte practici, nu numai în yoga. În taoism ele se numesc t’ai-si (respiraţie embrionară) şi au drept efect prelungirea nedefinită a vieţii corpului. Conform lui Marcel Granet, persoanele „trebuie să înveţe să respire nu doar prin gât, ci cu întreg corpul, începând de la călcâie. Numai această respiraţie profundă şi silenţioasă rafinează şi îmbogăţeşte substanţa. De îndată ce posezi arta de a te hrăni şi a expira în circuit închis, asemenea unu embrion, devii impermeabil, autonom, invulnerabil”.
În islamism, anumiţi mistici au elaborat tehnica dhikr, în care se vizualizează interiorul corpului şi centrii energetici asupra cărora se concentrează atenţia. Sarea produsă de aplicarea ei este caracterizată de apariţia unor fenomene luminoase şi sonore. Tehnica prezintă multe analogii cu pranayama.
Creştinismul foloseşte şi el, în cadrul practicilor isihaste, ritmarea şi cntrolul respiraţiei. Unele metode de rugăciune şi de asceză înglobează tehnici asemănătoare pranayamei. Sfinţii Părinţi recomandănovicelui să se aşeze în poziţie de rugăciune, să îşi coboare capul şi să apese cu bărbia în piept apoi, urmărind respiraţia, să încerce ca odată cu inspiraţia să „coboare mintea în inimă” şi să o păstreze acolo. Atenţia trebuie menţinută constant asupra inimiişi readusă în acel loc dacă se întâmplă ca ea să se îndrepte în altă parte, intensificând ardoarea rugăciunii. Pentru a reuşi să se concentreze aspura inimii astfel încât nimic să nu îl distragă, aspirantul trebuie să înceinească progresiv ritmul respirator, concomitent cu rostirea rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
