Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [3]

Dacă însă pari a râde fără nici un motiv, oamenii din jur devin dintr-o dată atenţi. Ceva nu este în regulă. Numai nebunii râd singuri. Numai în ospicii vezi oameni care râd fără nici un motiv. Este absolut regretabil, dar chiar aşa stau lucrurile.

Dacă imediat după ce ai râs păstrezi câteva momente de tăcere, într-o bună zi îl vei auzi râzând pe Dumnezeu. Vei constata că întreaga existenţă râde alături de tine. Pietrele, copacii şi stelele râd împreună cu tine.
Osho

"A day without a laugh is a wasted day." - Charles Chaplin

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [2]

Există câteva momente în care, fără să-ţi dai seama, te afli într-o stare de eliberare. De exemplu, când râzi cu adevărat -când râzi din fiinţa ta, nu din gură, ci din străfundul fiinţei tale -eşti relaxat fără să ştii, te afli într-o stare de eliberare. De aceea râsul este atât de sănătos. Nu există nici un alt medicament care să te poată ajuta mai mult în atingerea stării de bine.
Însă râsul a fost împiedicat de aceiaşi conspiratori care au împiedicat şi conştientizarea eliberării. Întreaga umanitate a fost transformată într-o harababură psihologică bolnavă la minte.


Ai auzit gânguritul unui copil mic? întregul său corp ia parte la el. Iar când râzi tu, foarte rar se întâmplă ca întregul tău corp să râdă -de regulă este numai o chestiune intelectuală, care ţine de cap.
Din punctul meu de vedere, râsul este mai important decât orice fel de rugăciune, deoarece rugăciunea nu te relaxează. Dimpotrivă, poate să te tensioneze şi mai mult. Râzând, uiţi brusc toate condiţionările, orice fel de pregătire, orice fel de seriozitate. Brusc, ieşi din toate acestea, doar pentru un moment. Data viitoare când râzi, fii atent cât de relaxat eşti. Şi mai descoperă alte împrejurări în care eşti relaxat.

Osho

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [1]

Uită-te la oameni când râd. Râd foarte calculat. Nu este un râs care vine din suflet, nu vine din străfundurile fiinţei lor. Mai întâi se uită la tine, apoi judecă... şi pe urmă râd. Şi râd până la un punct, până în punctul în care vei tolera, până în punctul în care să nu te simţi prost, până în punctul în care nimeni să nu devină invidios.
Până şi zâmbetele noastre sunt politice. Râsul a dispărut, fericirea a devenit absolut necunoscută, iar a fi exuberant este aproape imposibil, deoarece nu este permis. Dacă eşti profund nefericit, nimeni nu va crede că eşti nebun. Dansul este respins, cântatul nu este acceptat. Un om exuberant - când vedem unul, ni se pare că ceva este în neregulă.
Ce fel de societate este aceasta? Dacă cineva este nefericit, totul este în regulă; îşi găseşte locul, deoarece întreaga societate este nefericită, într-o măsură mai mică sau mai mare. El este un membru, face parte din rândurile noastre. Dacă cineva devine exuberant, credem că a luat-o razna, că a înnebunit. Nu e de-al nostru - şi suntem invidioşi.
Din cauza invidiei îl condamnăm. Din cauza invidiei vom încerca în toate felurile să îl readucem în vechea lui stare. Numim această stare veche normalitate. Psihanaliştii vor sări în ajutor, psihiatrii vor sări în ajutor pentru a-1 readuce pe acel om la starea normală de nefericire.

Societatea nu poate să accepte extazul. Extazul constituie marea revoluţie. Repet: extazul este marea revoluţie. Dacă oamenii devin exuberanţi, întreaga societate va trebui să se schimbe, deoarece această societate se bazează pe nefericire.
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi duce la război - în Vietnam, în Egipt sau în Israel. Nu. Unul care este exuberant va râde doar şi va spune: Este o prostie!
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi face să fie obsedaţi de bani. Nu-şi vor irosi vieţile acumulând bani. Li se va părea o nebunie...

Osho

Timpul...

În mod conştient sau inconştient, făpturile au tendinţa de a scurta unele stări şi de a le prelungi pe altele. Dacă suferim, dacă avem un necaz, dorim ca el să treacă mai repede, în timp ce, dacă suntem fericiţi, am dori ca starea aceasta să dureze pe veci. Din păcate, această tendinţă nu se manifestă întotdeauna când trebuie şi nici în bunul simţ al lucrurilor. Când este vorba să lucrăm, să facem eforturi, să reflectăm, să intrăm în comuniune cu Cerul, simţim dorinţa ca lucrul să se termine cât mai repede, în timp ce atunci când este vorba să stăm la masă, să bem, să ne distrăm, să petrecem, ni se pare întotdeauna că timpul trece prea repede. Ei bine, nu acesta este comportamentul unui adevărat spiritualist. Când se simte bine, când se află într-o situaţie agreabilă, dar care nu-i aduce nici o îmbogăţire spirituală, un spiritualist îi va reduce timpul sau chiar o va întrerupe. Dar când va avea de făcut un lucru sau un efort, el va căuta, din contră, să-l prelungească. Deoarece el a înţeles ce bogăţie şi ce profunzime ascunde fiecare efort, în timp ce bucuriile şi plăcerile, deseori, sunt aidoma cloroformului, menţinându-i slăbiciunea şi îndepărtându-l de adevăr.

Se spune că atunci când cineva se îneacă, atunci când se scufundă, începe să se deruleze filmul vieţii sale. Este posibil, nu este chiar atât de dificil.
În stare conştientă, timpul este diferit faţă de cel al visării. Şi chiar şi când eşti treaz, desfăşurarea timpului nu este întotdeauna identică. Ea este într-o continuă schimbare, pâlpâire. De exemplu, atunci când eşti la ananghie ţi se pare că timpul trece greu; atunci când eşti voios ţi se pare că timpul trece repede. Atunci când eşti împreună cu cel drag, după o oră simţi că abia a venit - acum o clipă! Dacă se întâmplă să fii vizitat de duşman, atunci este posibil abia să fi sosit şi îţi şi doreşti să plece, timpul trece greu. Dacă ne uităm la ceas, timpul trece la fel, dar percepţia noastră face timpul să treacă mai repede sau mai greu.
Cineva din familia ta este pe patul de moarte şi tu îl veghezi noaptea. Noaptea îţi va părea lungă, o eternitate - ca şi când nu s-ar mai sfârşi. Dar, atunci când petreci toată noaptea cu prietenii, simţi că timpul trece prea repede. Se pare că noaptea este duşmanul; se pare că se grăbeşte. Trece repede şi apare răsăritul -ca şi când perioada cuprinsă între apus şi răsărit aproape că nu ar fi existat. Noaptea abia a început şi deja vine dimineaţa. Perioada dintre cele două momente abia dacă a existat.
In momentele fericite, timpul pare mai scurt. In realitate, nu numai că pare mai scurt, dar chiar se scurtează - la fel cum se prelungeşte atunci când eşti în năpastă. Chiar şi în timpul zilei, când eşti treaz, dimensiunea timpului variază. Dacă ai experimentat starea de binecuvântare, atunci ştii că în această stare nu există timp.
Cineva l-a întrebat pe Iisus: "Care va fi cel mai deosebit lucru din regatul Domnului?"
Iisus i-a răspuns: "Timpul nu există acolo."
Apoi i s-a replicat: "Nu înţelegem acest lucru. Nu ştim cum se pot petrece lucrurile dacă nu există timp."

Lumea nu e o sferă

Şi restul lumii?" În ochii lui se citea o preocupare sinceră, trebuia să afle un răspuns.
"Lumea nu este o sferă, Dickie, ci este o uriaşă piramidă plutitoare. La baza piramidei se află cele mai joase forme de viaţă pe care ţi le poţi imagina, pline de ură şi vicii, distrugând totul doar din plăcerea de a distruge, lipsite de empatie, aflate doar cu un pas mai sus deasupra acelei conştiinţe care este atât de plină de sălbăticie încât se autodistruge imediat ce se naşte. Este suficient loc pentru acest gen de conştiinţă, chiar foarte mult loc, aici, pe această planetă triunghiulară a noastră."
"Şi ce se află în vârful piramidei?"
"In vârf se află o conştiinţă atât de rafinată, încât cu greu mai poate recunoaşte altceva în afară de lumină. Fiinţele care sunt la acel nivel trăiesc pentru a iubi, pentru că acesta este dreptul lor cel mai înalt, sunt creaturi care au o perspectivă perfectă, care mor cu un zâmbet iubitor pe faţă chiar şi atunci când un monstru le zdrobeşte doar aşa, din plăcerea de a vedea cum moare cineva. Balenele sunt aşa, şi cred că şi delfinii şi unii dintre oameni."
"Iar între aceste extreme ne aflăm noi, ceilalţi", spuse el.
"Da, puştiule, tu şi cu mine."
"Şi nu putem să schimbăm lumea?"
"Sigur că putem. Ne putem schimba propria lume în orice mod dorim."
"Nu lumea noastră, ci lumea în general. Nu putem s-o facem să devină mai bună?"

Fragment din "Fugind de confortul sigurantei - o aventura a spiritului" de Richard Bach

Vegetarienii pot salva lumea de foame

Răsfoiam o carte despre cum să trăieşti sanatos. Am deschis la întâmplare tocmai la un capitol despre alimentatia vegetariana şi mi-a placut ce am citit, de aceea reproduc partea cea mai interesanta:
"Adoptarea vegetarianismului pe scară largă ar permite folosirea cerealelor şi atâtor alte alimente vegetale pentru hrănirea înfometaţilor lumii în locul cirezilor de vite şi ale stolurilor de păsări din crescătorii. Aceeaşi suprafaţă de teren care este necesară pentru hrănirea unui singur consumator de produse alimentare animale ar putea hrăni 20 de vegetarieni. Un pogon de teren permite obţinerea a numai 75 de kilograme de carne de vită: însă dacă pe acest pogon vom cultiva cartofi, vom obţine 9000 de kg de cartofi. Pentru a produce 1 kg de carne comestibilă, un juncan are nevoie de 10 kg de grâu şi soia. Avem de-a face cu un sistem de conversie deficitar, care functionează cu o eficienţă de 10%.
Dovezile împotriva consumului de carne continuă să se adune – întocmai cum nu demult s-a întâmplat cu argumentele împotriva fumatului. Alimentaţia vegetariană se dovedeşte a fi alimentaţia ideală, capabilă să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirea, să ofere hrană celor flămânzi şi să conserve planeta. Este timpul să încetăm să mai ucidem milioane de fiinţe în fiecare zi, pe care apoi le mâncăm."
Mai sus am adăugat o imagine a unei mânuţe de copil dintr-o ţară din lumea a treia. Asa-i ca privind-o vă daţi seama ca înainte nici macar nu puteaţi concepe asa ceva... Poate vă mai gândiţi un pic şi deveniţi vegetarieni :)