Inocenţa

Uneori, cu cât devine omul mai cunoscător, cu atât e mai puţin religios. Cu cât este mai educat omul, cu atât posibilitatea lui de a aborda întregul e mai mică. Iisus spune: "Numai copiii vor putea să intre în Împărăţia Tatălui". Numai copiii... Care este calitatea unui copil pe care tu ai pierdut-o? copilul are calitatea necunoaşterii, inocenţa. El priveşte cu uimire, ochii lui sunt limpezi. El priveşte adânc, dar nu are prejudecăţi, idei preconcepute. El nu proiectează, de aceea el ajunge adevărul, pe când tu cunoşti calitatea lumească, realitatea pe care ai creat-o în jurul tău proiectând, dorind, gândind.
Realitatea este interpretarea ta pe care o dai adevărului.
Osho

Trei poveşti sufite

Pe malul mării trăia odată un băiat care iubea pescăruşii.
În fiecare dimineaţă el se ducea pe plajă pentru a se bucura alături de ei: şi păsările zburau cu sutele în juru-i.
Într-o zi, tatăl băiatului îi spuse: „Am auzit că te joci cu pescăruşii – adu-mi şi mie câţiva.”
A doua zi, când băiatul s-a dus pe plajă, pescăruţii dansau deasupra lui, dar nici măcar unul nu mai cobora.Unui om i se oferiră nişte bani, dar el spuse: „Nu-mi sunt necesari pentru că am deja această monedă.”
„Şi cât timp crezi că-ţi va ajunge?” – întrebă interlocutorul. „Nu înseamnă nimic.”
El îi răspunse: „Garantează-mi că voi trăi mai mult decât îmi va ajunge acest bănuţ şi îţi voi accepta oferta.”

Un bărbat despre care se credea că a murit era pregătit pentru înmormântare, când, în toiul pregătirilor, reînvie şi se ridică în picioare dar, fiind atât de şocat de cele văzute, leşină. Oamenii l-au pus înapoi în coşciug şi procesiunea funerară porni înapoi spre cimitir.
Imediat ce au ajuns la mormânt, mortul îşi recăpătă cunoştinţa, deschise ochii şi ceru ajutorul.
- Nu este posibil să fi reînviat, strigară câţiva, pentru că moartea i-a fost confirmată de experţi mai mult decât competenţi.
- Dar sunt viu! Strigă bărbatul şi ceru ajutorul unui jurist, om de ştiinţă binecunoscut pentru imparţialitatea de care dădea dovadă.
- O clipă, spuse expertul, în vreme ce se întoarse şi începu să numere persoanele îndoliate. El continuă: cu toţii am auzit ce-a avut de zis presupusul decedat. Acum aş dori să aud şi opinia celor cincizeci de martori prezenţi aici. Care-i adevărul?
- Este mort! Strigară într-un glas martorii.
- Atunci îngropaţi-l, mai spuse expertul.
Şi îngropat a fost.

Inteligenţa

Dacă cineva vrea să devină lider, trebuie să facă un lucru – să-ţi distrugă cumva inteligenţa. Să te clatine din rădăcini, să te facă să-ţi fie frică. Trebuie să te facă să nu mai ai încredere în tine – asta e o condiţie indispensabilă. Dacă eşti inteligent, îţi rezolvi singur problemele. E destul ca să fii inteligent ca să-ţi rezolvi toate problemele. De fapt, orice probleme apar în viaţă, tu ai mai multă inteligenţă dcât probleme. Inteligenţa e o provizie, un dar al naturii. Dar există oameni ambiţioşi care vor să guverneze, să domine; există nebuni ambiţioşi – ei creează frica din tine. Frica e ca rugina, distruge toată inteligenţa. Dacă vrei să distrugi inteligenţa cuiva, mai întâi trbuie să creezi frica; creează iadul şi fă-i pe oameni să se teamă. Când oamenii se tem de iad, se duc şi se posternează în faţa preotului. Îl ascultă pe preot. Dacă nu-l ascultă pe preot, îi aşteaptă focul iadului – e firesc să le fie frică. Ei trebuie să se apere de focul iadului, şi pentru asta e nevoie de preot. Preotul devine indispensabil.
Trebuie creată teama şi trebuie creată lăcomia. Inteligenţa nu e lacomă. Te va mira să afli că un om inteligent nu e niciodată lacom. Lăcomia este caracteristica lipsei de inteligenţă, mărginirii. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine ai fii în stare să ataci viaţa, altfel de ce ai stoca? Devii avar, devii lacom pentru că nu ştii dacă mâine inteligenţa ta o să facă faţă vieţii sau nu. Cine ştie? N-ai înceredere în inteligenţa ta, aşa aduni în prostie, devii lacom.
Un om inteligent nu se teme, el nu e lacom.
Osho

Viaţa este a inimii

Inteligenţa capului nu e deloc inteligentă; ea este calitatea de a fi bine informat. Adevărata inteligenţă este inteligenţa inimii, singura inteligenţă care există. Capul este doar un acumulator. El e veşnic vechi, niciodată nou, niciodată original. Este bun la anumite scopuri; ca fişier, e foarte bun. Şi în viaţă e nevoie de asta - multe lucruri trebuie ţinute minte. Capul, mintea, e un biocomputer. Acumulează întruna cunoştinţe în el şi ori de câte ori ai nevoie de ele le scoţi. Capul e bun pentru matematică, pentru socoteli, pentru viaţa de zi cu zi. Dar dacă tu crezi că asta e toată viaţa ta, ai să rămâi prost. N-ai să cunoşti niciodată frumuseţea simţirii, n-ai să cunoşti niciodată binecuvântările inimii. Nu vei cunoaşte niciodată harul care coboară numai în inimă, dumnezeirea care intră numai în inimă. Nu vei cunoaşte niciodată rugăciunea, nu vei cunoaşte niciodată poezia, nu vei cunoaşte niciodată iubirea.Inteligenţa inimii aduce poezie în viaţa ta, îţi învaţă paşii să danseze, îţi face viaţa o bucurie, o sărbătoare, un râs continuu. Îţi dă simţul umorului. Te face capabil de iubire. Asta e adevărata viaţă. Viaţa care e trăită cu capul e o viaţă mecanică. Devii un robot - poate foarte eficient. Roboţii sunt foarte eficienţi, maşinăriile sunt mai eficiente decât omul. Cu capul poţi câştiga multe, dar nu vei trăi multe. Poţi avea un standard de viaţă mai bun, dar nu vei mai avea viaţă.
Viaţa este a inimii. Viaţa poate creşte numai în inimă. Viaţa, dragostea, spiritul cresc numai în solul inimii. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros, tot ce este plin de înţeles, important vine din inimă. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trăi cu capul înseamnă a trăi la periferie, fără să ajungi să cunoşti vreodată frumuseţile şi culorile centrului. A trăi la periferie însemnă prostie.
Osho

Renaştere...

Există două feluri de naştere: naşterea fizică, din tată şi mamă şi naşterea spirituală. Tu trebuie să mori ca trecut şi să te naşti ca viitor. Trebuie să te naşti pe tine însuţi. De aceea spun că această carte începe într-un mod incredibil - este semnificativ faptul că Iisus nu a născut pe nimeni, Iisus s-a născut doar pe sine.
Aceasta este semnificaţia răstignirii şi învierii. Corpul fizic a fost cel crucificat, şi nu spiritul. Doar corpul poate fi zdrobit, sufletul nu. Corpul este material: o sabie îl poate despica în bucăţi, otrava îl poate ucide. Şi chiar dacă nu ar fi nimicit, moartea tot ar veni, căci corpul îmbătrâneşte. Trebuie să îmbătrânească, pentru că este trecător. Cei care sunt conştienţi de acest lucru, folosesc acest timp pentru a se realiza spiritual.
Corpul poate fi asemănat cu strugurii: strugurii se trec repede. Nu-i poţi păstra prea mult timp, căci putrezesc; dar tu poţi tescui vinul din ei; de aceea vinul este considerat uneori băutură "spirituală". Strugurii nu pot fi păstraţi, vinul însă da. De fapt, cu cât este mai vechi, cu atât este mai scump şi mai valoros.
Corpul se aseamănă cu strugurii şi, atunci când te foloseşti corect de el, poţi să extragi acel vin preţios.
Iisus a făcut multe minuni. Una dintre ele este transformarea apei în vin. Toate acestea sunt metafore - nu le lua ca atare. Dacă le iei în considerare doar din punct de vedere textual, le distrugi sensul, semnificaţia. Este vorba de reprezentări metaforice ce se referă la lumea interioară. Lumea interioară nu poate fi exprimată prin cuvinte, ci simbolic - numai simbolic. Să transformi apa în vin înseamnă pur şi simplu să aduci eternul în viaţa obişnuită, să creezi ceea ce este veşnic din ceea ce este trecător.
Dacă păstrezi apă într-un vas, mai devreme sau mai târziu va începe să miroase urât. Vinul, însă, poate fi păstrat ani în şir, chiar secole, şi cu cât este mai vechi, cu atât va fi mai bun, mai tare. Vinul este o metaforă a veşniciei.
Iisus s-a sacrificat pe sine. Nimeni nu se poate transforma fără sacrificiu de sine. Trebuie să plăteşti pentru asta. Crucea este preţul pe care trebuie să-l plăteşti. Trebuie să mori pentru a te naşte din nou; trebuie să pierzi totul pentru a-L câştiga pe Dumnezeu.

Osho

_+♥ Iubirea ♥+_

Iubirea poate avea trei dimensiuni. Una dintre ele este dependenţa; este un lucru care se întâmplă majorităţii oamenilor. Soţul este dependent de soţie, soţia este dependentă de soţ; se exploatează unul pe celălalt, se domină unul pe celălalt, se posedă unul pe celălalt; fiecare îl reduce pe celălalt la un bun de consum. În lume, aşa stă situaţia în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide porţile paradisului, deschide porţile iadului.
A doua posibilitate este iubirea dintre două persoane independente. Asta se întâmplă rareori, şi în cazul ăsta există nefericire, pentru că există în permanenţă conflict. Adaptarea nu e posibilă, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusă să accepte compromisuri, să se adapteze după cealaltă.
Este imposibil de trăit cu oameni precum pictorii, gânditorii, savanţii, care trăiesc într-un fel de independenţă, cel puţin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamănă mai degrabă cu indiferenţa, dau senzaţia că nu le pasă de celălalt, că celălalt nu contează pentru ei. Îşi lasă reciproc spaţiu, nu se bagă unul în sufletul celuilalt. Relaţia pare să fie doar de suprafaţă; se tem să pătrundă mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru că sunt mai ataşaţi de libertatea lor decât de iubire, şi nu vor să şi-o compromită.
A treia posibilitate este interdependenţa. Asta se întâmplă foarte rar, dar atunci când se întâmplă, pământul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, căci cele două persoane sunt într-o sincronizare perfectă, de parcă ar respira una pentru cealaltă, de parcă ar fi un suflet în două corpuri.
Celelalte două posibilităţi nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho

Importanţa perspectivei

Citeam adineaori un fragment dintr-o carte de-a lui Osho, o parabolă foarte frumoasă.

"Problema stă în felul următor: eu stau sub un copac şi tu stai în copac. Tu spui că vezi un automobil pe drum, dar eu nu-l văd. Eu spun că nu este nici o maşină pe drum; drumul este liber. În ceea ce mă priveşte, drumul este liber.
Pentru mine, vehiculul este în viitor. Tu stai în copac, pentru tine, autovehiculul este prezent. Tu spui: "Acela este un autovehicul", iar eu spun: "În această clipă nu este nici un autovehicul. Poate va fi unul în viitor." Dar pentru tine, el este în prezent; tu vezi autovehiculul.
După un timp încep şi eu să-1 văd. Viitorul s-a transformat în prezent pentru mine. Apoi trece pe drum, iar apoi iar nu-l mai văd. Pentru mine el este în trecut. Dar, din vârful copacului, tu îmi spui că încă îl vezi. Pentru tine, el este prezent.
Pentru mine, autovehiculul era în viitor, iar apoi a ajuns în prezent şi apoi a dispărut în trecut. Pentru tine, autovehiculul s-a deplasat într-un prezent continuu. Tu doar te afli la un nivel mai înalt decât mine, asta este tot."

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [3]

Dacă însă pari a râde fără nici un motiv, oamenii din jur devin dintr-o dată atenţi. Ceva nu este în regulă. Numai nebunii râd singuri. Numai în ospicii vezi oameni care râd fără nici un motiv. Este absolut regretabil, dar chiar aşa stau lucrurile.

Dacă imediat după ce ai râs păstrezi câteva momente de tăcere, într-o bună zi îl vei auzi râzând pe Dumnezeu. Vei constata că întreaga existenţă râde alături de tine. Pietrele, copacii şi stelele râd împreună cu tine.
Osho

"A day without a laugh is a wasted day." - Charles Chaplin

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [2]

Există câteva momente în care, fără să-ţi dai seama, te afli într-o stare de eliberare. De exemplu, când râzi cu adevărat -când râzi din fiinţa ta, nu din gură, ci din străfundul fiinţei tale -eşti relaxat fără să ştii, te afli într-o stare de eliberare. De aceea râsul este atât de sănătos. Nu există nici un alt medicament care să te poată ajuta mai mult în atingerea stării de bine.
Însă râsul a fost împiedicat de aceiaşi conspiratori care au împiedicat şi conştientizarea eliberării. Întreaga umanitate a fost transformată într-o harababură psihologică bolnavă la minte.


Ai auzit gânguritul unui copil mic? întregul său corp ia parte la el. Iar când râzi tu, foarte rar se întâmplă ca întregul tău corp să râdă -de regulă este numai o chestiune intelectuală, care ţine de cap.
Din punctul meu de vedere, râsul este mai important decât orice fel de rugăciune, deoarece rugăciunea nu te relaxează. Dimpotrivă, poate să te tensioneze şi mai mult. Râzând, uiţi brusc toate condiţionările, orice fel de pregătire, orice fel de seriozitate. Brusc, ieşi din toate acestea, doar pentru un moment. Data viitoare când râzi, fii atent cât de relaxat eşti. Şi mai descoperă alte împrejurări în care eşti relaxat.

Osho

Zâmbetul nostru, cel de toate zilele... [1]

Uită-te la oameni când râd. Râd foarte calculat. Nu este un râs care vine din suflet, nu vine din străfundurile fiinţei lor. Mai întâi se uită la tine, apoi judecă... şi pe urmă râd. Şi râd până la un punct, până în punctul în care vei tolera, până în punctul în care să nu te simţi prost, până în punctul în care nimeni să nu devină invidios.
Până şi zâmbetele noastre sunt politice. Râsul a dispărut, fericirea a devenit absolut necunoscută, iar a fi exuberant este aproape imposibil, deoarece nu este permis. Dacă eşti profund nefericit, nimeni nu va crede că eşti nebun. Dansul este respins, cântatul nu este acceptat. Un om exuberant - când vedem unul, ni se pare că ceva este în neregulă.
Ce fel de societate este aceasta? Dacă cineva este nefericit, totul este în regulă; îşi găseşte locul, deoarece întreaga societate este nefericită, într-o măsură mai mică sau mai mare. El este un membru, face parte din rândurile noastre. Dacă cineva devine exuberant, credem că a luat-o razna, că a înnebunit. Nu e de-al nostru - şi suntem invidioşi.
Din cauza invidiei îl condamnăm. Din cauza invidiei vom încerca în toate felurile să îl readucem în vechea lui stare. Numim această stare veche normalitate. Psihanaliştii vor sări în ajutor, psihiatrii vor sări în ajutor pentru a-1 readuce pe acel om la starea normală de nefericire.

Societatea nu poate să accepte extazul. Extazul constituie marea revoluţie. Repet: extazul este marea revoluţie. Dacă oamenii devin exuberanţi, întreaga societate va trebui să se schimbe, deoarece această societate se bazează pe nefericire.
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi duce la război - în Vietnam, în Egipt sau în Israel. Nu. Unul care este exuberant va râde doar şi va spune: Este o prostie!
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi face să fie obsedaţi de bani. Nu-şi vor irosi vieţile acumulând bani. Li se va părea o nebunie...

Osho

Timpul...

În mod conştient sau inconştient, făpturile au tendinţa de a scurta unele stări şi de a le prelungi pe altele. Dacă suferim, dacă avem un necaz, dorim ca el să treacă mai repede, în timp ce, dacă suntem fericiţi, am dori ca starea aceasta să dureze pe veci. Din păcate, această tendinţă nu se manifestă întotdeauna când trebuie şi nici în bunul simţ al lucrurilor. Când este vorba să lucrăm, să facem eforturi, să reflectăm, să intrăm în comuniune cu Cerul, simţim dorinţa ca lucrul să se termine cât mai repede, în timp ce atunci când este vorba să stăm la masă, să bem, să ne distrăm, să petrecem, ni se pare întotdeauna că timpul trece prea repede. Ei bine, nu acesta este comportamentul unui adevărat spiritualist. Când se simte bine, când se află într-o situaţie agreabilă, dar care nu-i aduce nici o îmbogăţire spirituală, un spiritualist îi va reduce timpul sau chiar o va întrerupe. Dar când va avea de făcut un lucru sau un efort, el va căuta, din contră, să-l prelungească. Deoarece el a înţeles ce bogăţie şi ce profunzime ascunde fiecare efort, în timp ce bucuriile şi plăcerile, deseori, sunt aidoma cloroformului, menţinându-i slăbiciunea şi îndepărtându-l de adevăr.

Se spune că atunci când cineva se îneacă, atunci când se scufundă, începe să se deruleze filmul vieţii sale. Este posibil, nu este chiar atât de dificil.
În stare conştientă, timpul este diferit faţă de cel al visării. Şi chiar şi când eşti treaz, desfăşurarea timpului nu este întotdeauna identică. Ea este într-o continuă schimbare, pâlpâire. De exemplu, atunci când eşti la ananghie ţi se pare că timpul trece greu; atunci când eşti voios ţi se pare că timpul trece repede. Atunci când eşti împreună cu cel drag, după o oră simţi că abia a venit - acum o clipă! Dacă se întâmplă să fii vizitat de duşman, atunci este posibil abia să fi sosit şi îţi şi doreşti să plece, timpul trece greu. Dacă ne uităm la ceas, timpul trece la fel, dar percepţia noastră face timpul să treacă mai repede sau mai greu.
Cineva din familia ta este pe patul de moarte şi tu îl veghezi noaptea. Noaptea îţi va părea lungă, o eternitate - ca şi când nu s-ar mai sfârşi. Dar, atunci când petreci toată noaptea cu prietenii, simţi că timpul trece prea repede. Se pare că noaptea este duşmanul; se pare că se grăbeşte. Trece repede şi apare răsăritul -ca şi când perioada cuprinsă între apus şi răsărit aproape că nu ar fi existat. Noaptea abia a început şi deja vine dimineaţa. Perioada dintre cele două momente abia dacă a existat.
In momentele fericite, timpul pare mai scurt. In realitate, nu numai că pare mai scurt, dar chiar se scurtează - la fel cum se prelungeşte atunci când eşti în năpastă. Chiar şi în timpul zilei, când eşti treaz, dimensiunea timpului variază. Dacă ai experimentat starea de binecuvântare, atunci ştii că în această stare nu există timp.
Cineva l-a întrebat pe Iisus: "Care va fi cel mai deosebit lucru din regatul Domnului?"
Iisus i-a răspuns: "Timpul nu există acolo."
Apoi i s-a replicat: "Nu înţelegem acest lucru. Nu ştim cum se pot petrece lucrurile dacă nu există timp."

Învăţătura învăţăturilor

Music from the world of Osho

Fragment din cartea "Compasiunea, suprema înflorire a iubirii" de Osho:
Iisus nu putea fi înfrânt deoarece nu se certa niciodată. Acesta este unul dintre semne, dintre indiciile faptului că El este dragoste. Rămânea pe piscul său, nu cobora niciodată.

Un iluminat vorbind cu un om obişnuit reprezintă două planuri: unul este pe pământ, celălalt este în cer; unul merge cu o căruţă cu boi, celălalt cu avionul. Omul de pe pământ întreabă ceva, iar cel din cer răspunde altceva. Dar este singurul mod, este singura cale prin care cel de pe pământ poate fi ajutat.
Judecătorul a întrebat despre lege: Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din lege?
Nu întreabă despre dragoste. Iisus încearcă să îl aducă pe calea dragostei - a schimbat întregul context. Odată ce problema a ajuns la Iisus, El te va duce într-o dimensiune pe care nu o cunoşti, în necunoscut, într-un tărâm imposibil de aflat.
Iisus i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău".
Deci Iisus, în mica sa propoziţie, a condensat toată religia:
Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta - despre asta este vorba în rugăciune
Cu tot cugetul tău - asta înseamnă meditaţia
Cu tot sufletul tău... Sufletul este transcendenţa gândirii şi a sentimentelor. Sufletul este deasupra rugăciunii şi deaspra meditaţiei. Sufletul este natura ta - este conştiinţa ta transcedentală